- Diverse - nr. 239 / 6 Decembrie, 2005 Hotarat lucru, exista un boicot, un complot planificat, o diversiune echivalenta cu o pornire rocambolesca din interior impotriva limbii romane, a traditiilor noastre milenare, a radacinilor durabilitatii si continuitatii acestui popor, sesizate in ultimul timp, mai ales in mass-media actuala. Niste fatuce, unele ajunse prin televiziunile publice si particulare pe criterii doar de angajatori cunoscute, aratoase, ce-i drept, dar vorba lui Fanus Neagu: "Frumoase ca o zambila, proaste ca o sindrila!", niste baietasi care se vede ca se impaca, atunci cand e vorba de cultura, precum cainele cu sarea, se lafaiesc pe sticla televizorului, altii ocupa pagini de gazete, innegrindu-le cu ignoranta si cu lipsa lor de cultura. Punand mereu virgula intre subiect si predicat, uitand si de indemnul lui Nenea Iancu, referitor la cinste si la gramatica, se dau pe cai mari, devin "vedete", VIP-uri postdecembriste. Nonvaloarea ia locul valorii, ignoranta inlocuieste cultura, amatorismul da branci talentului, bunul-simt este ambuscat de aroganta. Despre menirea lor in ziua de azi? Fiind vorba despre rolul lor enorm, acela de formatori de opinie, nu ne explicam nici macar formularea: "multi chemati, putini alesi!". Pentru ca, daca acestia sunt "putinii alesi", ne-am lamurit! Pentru a-i aduce cu picioarele pe pamant, le amintim "Testamentul" lui Ienachita Vacarescu, azi mai actual ca oricand: "Urmasilor mei Vacaresti, / Las voua mostenire / Cresterea limbei romanesti / S-a patriei cinstire!". Deci, "cresterea limbii" si "cinstirea patriei" constituie o datorie zilnica, un indemn inaltator inainte de toate. Azi, cand unii ar dori ca harta limbii romane sa fie mai mica decat cea a Romaniei, sa nu fie uitat acest indemn patriotic! LAZAR LADARIU - Diverse - nr. 239 / 6 Decembrie, 2005 Hotarat lucru, exista un boicot, un complot planificat, o diversiu