- Diverse - nr. 240 / 7 Decembrie, 2005 Primaria Capitalei s-a lansat, mai zilele trecute, intr-o serie de proiecte - pur si simplu fabuloase! - de dezvoltare a Bucurestiului. Intre ele, unul la care, personal, tin grozav de mult, el insemnand pentru mine un fel de... cezariana tehnologica, de, daca vreti, rupere de, hai sa-i zic, timiditatea politico-administrativa postrevolutionara. Este vorba de canalul Bucuresti-Arges-Dunare. M-am implicat sufleteste in proiect, in momentul in care un fost militar, dl. Ion Dobre, mi-a prezentat "Programul UNICUS", un document vizionar care lega intr-un manunchi peste 4.100 de subproiecte pe care dl Dobre le plasa in, poate, cea mai ramasa in urma parte a tarii, un taram uitat de timp: zona cuprinsa intre marginea sudica a Bucurestiului, raul Arges, fluviul Dunarea si raul Mostistea, la rasarit. Dintre subproiectele de mare calibru, doua sareau in ochi: Tunelul de sub Dunare (Giurgiu-Ruse, o lucrare de circa un miliard de dolari) si Canalul "ceausist", Bucuresti-Dunare. Cum primul subproiect, cu toata patima mea pentru constructii de viitor, l-am caracterizat eu insumi drept fantezist (cel putin pentru moment), mi-am indreptat atentia spre Canalul utopic al Bucurescilor, am pus "palaria UNESCO" (citeste: protectia) peste toate subprogramele din "UNICUS", si-am luat taurul de coarne: i-am contactat pe fostii proiectanti si fostii constructori ai giganticului proiect. S-au prezentat la Comisia UNESCO mari ingineri si mari savanti ai acestei tari, oameni de exceptional calibru, dar... modesti imbracati, timizi, uitati pe nedrept de o societate care, rasturnand socialismul comunist, daramase si criteriul social al valorilor. Ne-au aratat toata fata scrisa a proiectului - peste 10.000 de dosare! -, au mers, pe traseu, pentru a masura situatia de acum - 60% din sapaturi erau facute pana in anul 1990 -, au apreciat distrugerile - enorme