Bazele militare americane vor avea un impact pozitiv asupra investitiilor realizate in Romania de companii din SUA, a apreciat Paul Hanrahan, presedintele companiei AES Corporation SUA, unul dintre grupurile aflate in competitia pentru privatizarea Electrica Muntenia Sud. "Investitorii americani, dar nu numai cei americani, au tendinta sa se implice in tarile cu baze militare. Un lucru similar s-a intamplat si in alte state in care au fost amplasate astfel de unitati militare", a declarat Hanrahan, pentru Mediafax. In ceea ce priveste strategia companiei, presedintele grupului american a declarat ca piata din Europa Centrala si de Est este una foarte interesanta pentru dezvoltarea AES Corporation, Romania fiind "o parte fundamentala din aceasta zona". El a aratat ca AES Corporation este interesat in Romania atat de investitii in producerea de energie electrica, dar si in distributia de electricitate.
"Ne uitam la fiecare oportunitate in parte, si nu avem o suma minima sau maxima pe care putem sa o investim intr-o tara", a precizat Hanrahan.
AES Corporation a inceput procedurile pentru deschiderea unei subsidiare in Romania, sub numele AES Romenergia, care va coordona planurile de investitii pe termen lung in aceasta piata.
Bazele militare americane vor avea un impact pozitiv asupra investitiilor realizate in Romania de companii din SUA, a apreciat Paul Hanrahan, presedintele companiei AES Corporation SUA, unul dintre grupurile aflate in competitia pentru privatizarea Electrica Muntenia Sud. "Investitorii americani, dar nu numai cei americani, au tendinta sa se implice in tarile cu baze militare. Un lucru similar s-a intamplat si in alte state in care au fost amplasate astfel de unitati militare", a declarat Hanrahan, pentru Mediafax. In ceea ce priveste strategia companiei, presedintele grupului american a declarat ca piata din Europa Centrala si