Bine-a zis cine-a zis: vizitele scurte sunt cele mai placute. Iar dna Condoleezza Rice e renumita, dupa opinia ministrului de externe Ungureanu, pentru "vizitele scurte si concentrate".
Cele trei ore ale dnei Rice la Bucuresti s-au concentrat pe semnarea acordului pentru "facilitatile militare americane" in Romania pe care presedintele Basescu l-a considerat "un tratat care ne asaza in circuitul de securitate globala" iar dna Rice l-a apreciat ca fiind nu numai "istoric", ci si o legatura intre parteneri care au devenit "frati" de sange in Afganistan si Irak unde lupta
impreuna pentru a raspandi "binecuvantarea libertatii". Desi a fost o vizita-fulger, eleganta dna Rice si-a amintit cu emotie si de vizita-curcubeu a presedintelui Bush de acum cativa ani dar a devenit mai rezervata cand a venit vorba de vizitele clandestine ale unor inchisori CIA in Europa.
Presedintele Basescu a fost insa mult mai ferm dezmintind existenta acestora, aproape ultimativ: "Romania nu poate accepta la nesfarsit acuzatii pe baza unor speculatii despre diverse zboruri. Cine are suspiciuni sa vina in Romania. Vom inchide subiectul". Subiectu-nchis in tara, in afara se desteapta.
Chestiunea inchisorilor despre care se spune (chiar la televiziunile americane) ca au fost mutate in Africa dupa ce a izbucnit scandalul e insa complet lipsita de probe.
Ori CIA a lucrat perfect, fara sa lase urme, reusind sa pastreze secretul pe o raza de cateva continente (ceea ce nu-i de colea), ori e vorba de un scenariu impotriva administratiei Bush copt chiar in SUA, unde adversarii razboiului in Irak s-au inmultit.
Cine stie? In materie de politica externa lucrurile care se spun - recunostea candva fostul ministrul de externe Adrian Severin - reprezinta 30%, alte 30% se afla dupa cateva decenii, iar restul de 40% - niciodata. S-ar putea sa