Hai sa nu fim ipocriti. Toti am iubit candva pe cineva la serviciu. Acolo, bineinteles,unde lucrau si femei.
Cand esti toata ziua la slujba si stai nas in nas cu femei, care si ele isi irosesc viata prin birouri sau hale industriale, te ia asa o ciuda mocnita pe soarta. Ciuda ce duce adesea spre aventuri galante. As spune chiar ca adulterul e de neevitat. Un tip de adulter care nu se consuma neaparat la pat. De fapt, cele mai multe din aceste iubiri la serviciu sunt, in felul lor, caste. Priviri pline de promisiuni, apropouri pe furate, intre doua treburi ce nu pot fi evitate, tanjiri si tandreturi nesfarsite la telefon, discutii infiorate si totodata jenante, din care barbatul si femeia conchid ca totul incepe si se sfarseste la serviciu. Din pacate sau poate din fericire. Nimeni nu se razbuna pe un destin meschin, parasindu-si familia. E ca o bonificatie. Nimeni nu are sentimentul ca insala pe cineva.
Am participat, cand eram june, la o sedinta de partid, in care se discuta cazul directorului tehnic surprins de nevasta-sa, la ora 9 seara, in cabinet cu secretara-n brate. Omul trebuia anatemizat, fiindca sfida etica si morala comunista. Noi intre noi cazuseram de acord ca omul avea o vina. Nu aceea ca se incurcase cu secretara. Vina lui era ca se lasase prins. De altfel si politrucul de la judet, care conducea infamul tribunal, parea dispus sa-l condamne cu mazilirea din functie nu fiindca pacatuia in timpul serviciului, ci pentru ca fusese neglijent. Pentru ca obliga Partidul la o decizie, intr-o chestiune cu foarte mult "de la sine inteles" in ea. Il tin bine minte pe directorul acela. Obligat sa ia cuvantul si sa-i explice nevesti-sii, de fata cu toata functionarimea, ce-l impinsese la greseala, omul a venit cu o argumentatie de bun-simt. Pledoaria sa a primit pe loc aprobarea salii. El nu intarzia pana la miezul noptii la slujba ca sa-si insele
