Cu toate declaratiile, matrapazlicurile si tertipurile din jurul legii minoritatilor, sint din ce in ce mai convins de faptul ca in Romania, simbolic vorbind, exista doua tipuri de maghiari. Unul, cel numit de presa maghiara „radical“, care traieste intr-un sistem de simboluri romantice si pentru care un gest este intotdeauna mai important decit un argument. Celalalt tip, „moderatul“, sustine ca in politica n-ai sanse de izbinda fara argumente si compromisuri, este inteligent si diplomatic, dar a reusit intr-atit sa se inhibeze cu diferitele caragialisme, incit in situatii de conflict nu se poate sti daca vorbeste despre scopuri sau despre fotolii.
Toate aceste lucruri mi-au venit in minte citind declaratia presedintelui UDMR, Béla Markó, precum si a Uniunii Civice a Maghiarilor. Primul a declarat ca UDMR-ul nu vrea sa paraseasca coalitia guvernamentala, in timp ce UCM a dat publicitatii un comunicat in care cere demisionarea conducerii de virf a UDMR, pe motiv ca elita politica romaneasca nu vrea sa accepte de bunavoie nici macar „autonomia asta hilara“ asigurata de proiectul legii minoritatilor.
Ce-i drept, in pofida tuturor aversiunilor mele fata de tot ce e desuet si patetic, in acest moment inclin sa dau dreptate UCM-ului.
Desigur, pentru aceasta formatie ar fi buna si credibila numai o autonomie deplina in Secuime, si nu pune deloc problema cum se va folosi autonomia si de ce numai secuimea ar fi indreptatita s-o primeasca (antipragmatismul simbolurilor!), iar in comunicat se simt atit adversitatea fata de Markó si ceilalti, cit si bucuria de-a fi gasit inca o ocazie (UCM a dorit dintotdeauna demisia conducerii UDMR). Pe de alta parte insa, unul dintre scopurile majore al UDMR a fost chiar aceasta lege asa cum este proiectul ei. Promulgarea legii a facut parte si din programa coalitiei. Atunci cum se face ca aceeasi coalitie (i
