U-iu-iu gaina mea
Luata din Anglia
Caci gaina din Bacau
N-a mai ajuns la Heathrow
De la Anglia luata
Nu din Delta ca-i gripata
Oxford. Sfirsit de octombrie nesperat de uscat, teroare plutind insinuant in mass-media, Tamiflu la supra-pret pe eBay, foto dramatica la Ceamurlia pe coperta Newsweek. La spartul unei nunti romanesti petrecute intr-un cochet salon britanic, o doamna se angajeaza in actiunea cunoscuta acasa drept „jucatul gainii“. Simultan, undeva in spatiul aerian britanic pluteste, inchisa intr-un geamantan ratacit la tranzitare, gaina romaneasca taiata special pentru a fi „jucata“ altundeva si inlocuita acum de o vietate locala. In speech-urile produse dupa regula spatiului de adoptie, mirele invoca protectia zburatoarei „originale“, iar mireasa precizeaza ca, din cauza tratamentului traumatizant la care a fost supusa de soacra mica, gaina nu mai e suitable for consumption.
Episodul poate servi drept captatio al unui seminar despre „negocierea“ identitatii in diaspora. Mobilitatea indivizilor si hibridizarea identitatilor sint probleme ale „noii Europe“, inclusiv ale versiunilor filmice ale acestei Europe. Studiile de film vineaza cronotopi capabili sa sugereze mobilitatea, dizlocarea identitara, formele de apartenenta alternativa la spatiul de origine: toate inscrise in filmele unei „noi Europe“ ce traieste agonia nationalului nu numai la nivel tematic explicit, dar si la nivel stilistic, prin „alinierea“ unor traditii vizuale cindva distincte ca „scoli nationale“ de film. Practicile de co-productie interstitiale adoptate de regizorii/producatorii de varii nationalitati asociati in formule dictate de prioritatile sau de anomaliile mecanismelor finantatoare sint parte a unui status quo naturalizat de industrie si de academie.
„Noua Europa“ cinematografica ramine insa abordata mai consis
