Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In memoriam: Aurel Cojan

Publicat in Observator Cultural, joi 8 decembrie 2005 ·

Intr-o singuratate totala, uitat de lume intr-o casa de batrini de la marginea Parisului, s-a stins Aurel Cojan, pictorul inefabilului, unul dintre marii nostri artisti. Daca libertatea absoluta are un sens, ea impune si singuratatea, iar el a avut parte de amindoua din plin. Traia intr-o stare de copilarie vesnica, ca o pasare cintatoare si calatoare, neajutat de nimeni.

Personajul acela hitru, incomod, vesnic revoltat pe societate, care nu a tinut cont de nici o constringere sociala, era alcatuit din acelasi aluat ca si Cioran, cu care, de altfel, era ruda. Ruxandra Garofeanu ne-a lasat marturie unul dintre cele mai frumoase filme, portret tulburator si inconfundabil despre un artist roman.

In lumea dura a peisajului artistic parizian, printre zecile de mii de artisti, Franta l-a onorat pe acest boem incomod cu titlul de „Cavaler al artelor si literelor“. „Culturnicii“ nostri l-au invitat la cei 90 de ani, i-au acordat un titlu si s-au filmat cu el spre a consemna pentru eternitate fapta lor buna, dar nu i-au cumparat nici o lucrare, grabindu-se sa-l imbarce in avionul ce-l inapoia pentru totdeauna in Franta pe cel care crezuse pentru moment ca isi va sfirsi zilele in pamintul ce il zamislise, pe cel care mingiia zidurile din Montmartre gindindu-se la Vacaresti.

Sutele de lucrari ale lui Aurel Cojan stau inghesuite in depozitele Galeriei Marqaron, se gasesc la Fondul National de Arta Contemporana al Frantei, fiind prezent in expozitiile itinerante, fara insa a fi prezent si in expozitia Depozit, organizata de Muzeul National de Arta Contemporana al Romaniei. Cazul nu este singular.

Aurel Cojan lucra mult, presat probabil de obsesia ca miine nu va avea ce minca. Lucrarile le vindea pe preturi de nimic, cu teama continua de a nu afla domnul Marqaron, directorul galeriei care, lunar, ii cumpara patru-cinci picturi si sase-sapte de

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 5 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 6 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 6 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 8 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 4 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 7 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°