- Editorial - nr. 241 / 8 Decembrie, 2005 Apropierea sarbatorilor de iarna, indeosebi a Craciunului, constituie un moment in care sensibilitatile noastre fata de soarta semenilor par a spori. Ne gandim, mai mult decat in alta perioada a anului, la cei aflati in tot felul de suferinte si necazuri: saraci, bolnavi, loviti de soarta, cum este cazul celor peste care au trecut inundatiile si care inca n-au un acoperis deasupra capului, la purtatorii virusului HIV/SIDA, marginalizati in societate, dar si la cei care au suferit tot felul de abuzuri si nedreptati, violente corporale, din cauza carora se afla pe un pat de spital sau intr-un carucior cu rotile, sunt condamnati pe nedrept sau au ajuns pe drumuri fara mijloace de subzistenta. Contabilizand chiar si sumar aceasta stare de fapt, nu putem sa nu ne ingrozim de proportiile si amploarea, parca pana la limita dezastrului, a acestor fenomene, de dimensiunile raspandirii lor, astfel incat, de multe ori, te intrebi daca in tara aceasta, care se cheama Romania, mai este loc si de ceva fericire. Evaluand tot ceea ce am realizat in acesti 15 ani, de la schimbarea de regim, si privind la maldarele de mizerii pe care le-am creat sau favorizat in acest interval, in toate domeniile vietii noastre materiale si spirituale, este greu de gasit o explicatie logica, coerenta pentru toate aceste ineptii, incat ne punem intrebarea: oare, unde a fost capul romanului in toata aceasta perioada? In loc sa ne modernizam economia (industria, agricultura etc.), am pus-o pe butuci, motiv pentru care, din producatori a de toate, am devenit consumatori a de toate, transformand Romania intr-o enorma piata de desfacere a rezultatului muncii altora si a celor mai slabe produse realizate in spatiul economic european, american si asiatic. Aceasta, in timp ce milioane de romani, apti de munca, dar coplesiti de necazuri, asuda prin uzinele si pe