Solutia oferita de proiectul de Lege antimigratie care a ajuns la Senat nu incalca drepturile constitutionale. Aceasta este concluzia unei scrisori deschise trimise ieri senatorilor de cea mai mare parte a organizatiilor nonguvernamentale de profil. Scrisoarea este semnata de Academia de Advocacy, de Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului, de Asociatia Pro Democratia, de Centrul de Resurse Juridice, de Fundatia pentru o Societate Deschisa, de Liga Pro Europa si de Transparency International Romania si se refera la un proiect de lege propus de democratul Ioan Oltean ce a trecut deja de Camera Deputatilor.
Solutia propusa, aceea ca primarii si consilierii judeteni si locali sa-si piarda mandatul daca parasesc partidul pentru care au candidat este neconstitutionala si are efecte nedemocratice, afirma ONG-urile. "O problema interna a partidelor ar fi, in acest mod, rezolvata la nivel legislativ, dar cu pretul sacrificarii democratiei", afirma semnatarii.
Aceasta lege ar insemna ca partidele politice vor putea avea dreptul de a revoca primari si consilieri alesi de cetateni, reclama organizatiile. "In orice sistem democratic exista un principiu unanim acceptat conform caruia cel ales sau numit intr-o anumita functie publica poate fi demis numai de catre cel care l-a ales/numit (ori partidele politice nu aleg primari sau consilieri, ci doar propun candidati pe care cetatenii ii aleg)", se arata in scrisoare.
Astfel, partidele politice ar ajunge sa fie conduse de adevarate oligarhii, se spune in document, precizandu-se ca aceasta solutie nu este nicaieri intalnita in Uniunea Europeana.
Exista alte solutii
Ca prima solutie, propun autorii scrisorii, ar trebui inlaturate cauzele migratiei politice, mare parte din acestea tinand de organizarea si de viata interna a partidelor.
"Spre exemplu, ar putea incepe prin promovar