Cred că, dacă n-aş fi primit-o cadou, nu mi-aş fi cumpărat neapărat Cartea codurilor. Istoria secretă a codurilor şi a spargerii lor datorată lui Simon Singh (Editura Humanitas, 2005) şi aflată într-o prea distantă relaţie de rudenie cu încercarea lui Northrop Frye de a privi Biblia însăşi ca pe Marele Cod al umanităţii. Una e hermeneutica sacră în cheie numerologică - mă gîndesc, bunăoară, la Raymond Abellio - şi cu totul altceva această istorie a spionajului textual ca armă aflată, timp de milenii, la îndemîna exclusivă a statelor & armatelor lumii. Numai că treaba întreprinsă de Singh - un fizician de la Cambridge doldora de succese în vulgarizarea ştiinţei - merită întreaga noastră admiraţie: cartea nu e ruda săracă a nimănui, prezentîndu-se publicului ca sinteză originală de roman poliţist, matematică aplicată şi cronică politico-militară. O citeşti pe nerăsuflate, dar mai ales te instruieşti pe măsură ce trăieşti, alături de autor, emoţia reconstituirilor şi plăcerea de a pătrunde în cele mai bine păzite culise. Expunerea e cronologică şi porneşte din antichitatea războinică a Mediteranei, arătîndu-ne felul în care criptografia (încifrarea unui mesaj) şi criptanaliza (descifrarea lui) au însoţit, ca indispensabile auxilii tehnice, conflictele armate, conspiraţiile politice, tranzacţiile comerciale, vînătoarea de comori sau numai pasiunile amoroase: de la campaniile lui Cezar sau hotărîrea reginei Elisabeta de a o executa pe Maria Stewart, pînă la soarta bătăliilor navale din Atlantic, pe durata celui de-al doilea război mondial (cînd britanicii au "spart" maşina de cifrat Enigma, inventată de nemţi), rezultatul marilor încleştări ale omenirii s-a bazat, într-o măsură mult mai mare decît se crede, pe abilitatea anonimă a spărgătorilor de coduri. Eroi necunoscuţi, obligaţi la păstrarea secretului, criptanaliştii au fost tradiţional recrutaţi mai ales printre ling