Deşi eveniment la care neam de neamul neamţului n-a mai asistat vreodată, prima declaraţie guvernamentală a unei femei care a trecut vreodată la cîrma Germaniei, s-a consumat mai degrabă nepalpitant. Discursul ei sobru, la obiect, corect şi lipsit de farafastîcuri, a invocat totuşi supriza - ba chiar "surpriza vieţii" acestei est-germane devenite cancelar (căderea Zidului berlinez), fără să işte valuri spectaculoase, fără să ridice tribunele în picioare, fără să provoace mai mult decît ovaţii politicoase din partea partenerilor de guvernare social-democraţi ai conservatoarei Angela Merkel. Alocuţiunea ei inaugurală, aşteptată poate cu mai multă nerăbdare decît cele ale unui Brandt, Schmidt, Kohl sau Schroeder, dată fiind precaritatea situaţiei în care se găseşte, economic şi social, Germania, a lansat, spus rapid, două semnale. Primul a indicat direcţia generală în care are de gînd Merkel să-şi conducă ţara, întrucît le-a cerut compatrioţilor ei să-şi amintească de valorea extraordinară a libertăţii obţinute prin răsturnarea sistemului comunist. Ţinînd cont de enorma dificultate a demolării Cortinei de Fier, reformarea complicatului şi costisitorului sistem german al economiei sociale de piaţă poate fi - potrivit ei - abordată cu un optimism consistent, de vreme ce această din urmă operaţiune arată, prin comparaţie cu prima, precum o plimbare de sănătate. Cel de-al doilea (semnal) clarifică modul în care noua şefă de Guvern intenţionează să se apuce de treabă: printr-o sumedenie de paşi mărunţi şi demersuri la obiect şi prin evitarea oricărui salt acrobatic. Nimic nu ilustrează mai pregnant modul în care Germania a ajuns principala putere europeană, decît această opţiune terre-à-terre , tipică pentru maniera de lucru a executivelor berlineze. De cînd se ştie, Republica Federală a fost guvernată multicolor, în speţă de coaliţii, cu participarea uneia din marile formaţ