Un alt apel telefonic ce anunta amplasarea unei bombe a fost inregistrat in urma cu doua zile, in jurul orelor 12.40, la Dispeceratul de Urgenta 112, din cadrul IPJ Constanta. De aceasta data, tinta falsei alarme a fost incinta Liceului Economic Virgil Madgearu, din municipiu. In urma inregistrarii apelului, la fata locului s-a deplasat o echipa pirotehnica de la IPJ Constanta care a efectuat un control tehnic de specialitate. In urma verificarilor nu au fost identificate materiale inflamabile sau materii explozive. Ca si in cazurile anterioare de alarme false cu bombe, anuntul a fost efectuat de la un post de telefonie publica. Cercetarile sunt continuate in vederea identificarii autorului amenintarii cu bomba. In urma cu aproximativ doua saptamani, au fost inregistrate alte doua astfel de amenintari. Una viza Inspectoratul Scolar Judetean, iar cealalta Liceul de Arta din municipiu. Potrivit legii 535/2004, actele de terorism sunt sanctionate cu pedepse de la trei la cinci ani inchisoare. Cu toate ca, datorita noului sistem computerizat national de stocare a datelor referitoare la toate apelurile telefonice ce s-au efectuat prin centrala de telefonie fixa au putut fi localizati si identificati autorii, procedura necesita destul de mult timp. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Un alt apel telefonic ce anunta amplasarea unei bombe a fost inregistrat in urma cu doua zile, in jurul orelor 12.40, la Dispeceratul de Urgenta 112, din cadrul IPJ Constanta. De aceasta data, tinta falsei alarme a fost incinta Liceului Economic Virgil Madgearu, din municipiu. In urma inregistrarii apelului, la fata locului s-a depla