despre ginerele muiere Cînd tată-său, Lazăr slujitor agiesc, a hotărît s-o mărite după unul Petre Olteanul, birnic tot de la ei din Herăstrău, Maria n-a zis nimic, s-a supus şi, după învoială şi nuntă, s-a mutat în casa bărbatului. La un an a venit şi copilul, dar n-a trăit nici măcar o săptămînă că l-a luat Dumnezeu. Apoi la scurt timp a murit şi Petre, lăsînd-o văduvă de tînără. Tac'su a pornit vorbă în stînga şi-n dreapta să-i găsească alt bărbat, că şi la el în casă ce să facă, cu ce să mai hrănească ş-altă gură. Nici nu trecu bine anul de doliu că se pomeni cu Stancu, nălbitor de pînze tot din sat, care veni s-o ceară. Din nou se supuse, din nou ascultă de tată-său, din nou îşi luă cele cîteva zdrenţe de zestre şi plecă în casa bărbatului. Dar vai şi-amar de viaţă, că Stancu se dovedi om aspru şi înrăutăţit; zi şi noapte o căznea şi-o bătea şi-o ocăra. Săreau vecinii s-o scoată din mîinile lui, iar cînd o încuia cu săptămînile în casă fără apă, fără mîncare, doar tată-său avea curajul să spargă lacătul şi s-o hrănească. La ultima bătaie n-a mai rezistat, numai în cămaşă a fugit în miez de noapte pe cîmpuri pînă s-a făcut ziuă şi s-a trezit în faţa porţilor oraşului. "Hai, femeie ce faci? Stai ca proasta-n drum, nu vezi că aşteaptă lume? Intri sau ieşi?" s-a oţărît straja la ea. Şi-a intrat în oraşul pe care nu-l văzuse niciodată pînă atunci. A privit speriată la şirul de căruţe, de cai şi călăreţi, la trecătorii cu bocceluţele pe umeri şi s-a întrebat ce-o să se facă acum, singură aici în atîta pustietate de lume. Poate i-ar fi mai uşor dacă şi-ar pune izmene şi cămăşoaie, opinci şi căciulă, şi-ar tăia părul, şi-ar ascunde sînii. În cîteva zile colinda cîrciumile în căutare de slujbă, ea, Marin, băiat cuminte şi muncitor venit de la ţară să intre la stăpîn. Postelnicul Iacovache îl plăcu pe "băiat" şi-l luă în casă gîndind că are nevoie d-un argat la grajduri. 2