- Politic - nr. 242 / 9 Decembrie, 2005 PD nici nu vrea sa auda de aprobarea, in forma initiala, a Legii minoritatilor! Daca un premier "sters", precum Tariceanu, a putut fi "imbalmajit" de catre reprezentantii UDMR _ dand cale libera proiectului Legii minoritatilor, in forma propusa de Uniune _, treptat, unii membrii marcanti ai Aliantei D.A.-PNL-PD s-au trezit la realitate, iar, dupa ce au studiat "la amanunt" recomandarile Comisiei de la Venetia, dar, mai ales, prevederile Constitutiei Romaniei, au facut pasul inapoi. Excluzand opozitia, dar si PIN-ul, care nici nu vor sa auda de prevederile textului de lege al UDMR, primii care au iesit la rampa, prin chiar presedintele Emil Boc, au fost cei din PD. Adica, tocmai cei de la care te-ai (si ne-am) fi asteptat mai putin, daca luam in calcul declaratiile anterioare. Asa se face ca, atunci cand Márko Béla le-a cerut, in aceste zile, formatiunilor din coalitie "sa respecte cuvantul dat si sa sprijine Legea minoritatilor in forma propusa de Uniune", PD nici nu a vrut sa auda acest lucru, conditionand sprijinul de introducerea mai multor amendamente. Potrivit liderului democrat Emil Boc, reprezentantii PD vor vota pentru acest proiect de lege numai in conditiile amendarii lui, potrivit concluziilor rezultate din raportul Comisiei de la Venetia. Principala propunere a democratilor vizeaza eliminarea din actualul proiect de lege a dreptului de veto al Consiliului minoritatilor nationale cu privire la numirile in functiile publice sau la infiintarea diverselor structuri ce tin de minoritati, care, in opinia lui Boc (si nu numai), pe langa ca ar crea paralelisme intre institutiile statului roman competente si respectivul consiliu, ar stirbi (si slabi, lucru pe care il si doreste UDMR!) autoritatea statului roman. PD-ul isi motiveaza refuzul si prin faptul ca acest drept de veto nu este in concordanta cu standardele inter