Zilele trecute, colegii de la cotidianul Prosport m-au rugat sã le dau câteva nume de sportivi mureşeni cu rezultate bune în 2005, pentru cã au de gând sã stabileascã nişte ierarhii pe baza acestor sondaje. Le-am spus cã nu prea am ce sã le ofer, deoarece în Târgu Mureş sportul a murit de ceva vreme, iar sportivii de valoare au cam plecat pe alte plaiuri. Totuşi, am încercat sã le ofer câteva nume. Le-am spus despre înotãtorul Norbert Trandafir şi despre jucãtoarele de popice Daniela Muntean şi Ioana Vãidãhãzan. Le-am enumerat şi isprãviile acestora, iar reacţia colegilor de la coditianul de sport m-a suprins plãcut. "Ai spus cã nu aveţi mare lucru şi, uite, nu e aşa. Ne-ai vorbit de titluri naţionale, europene, mondiale. Chiar nu e puţin lucru", mi-au fãcut observaţie colegii de breaslã.
Nu am ştiut ce sã le mai spun şi m-am gândit cum ar fi stat situaţia în condiţii normale, dacã aşa, în circumstanţe de cruntã austeritate, ne putem mândri totuşi cu ceva. Ce rezultate am fi "raportat" la bilanţ dacã ai noştri aleşi locali şi ceilalţi factori decizionali din judeţ ar fi mişcat mãcar un deget pentru sprijinirea sportului. Cu ce mândrie am fi înşiruit zeci de performanţe de excepţie, dacã mãcar un sfert dintre patronii care se scaldã în bani ar fi aruncat mãcar ceva din resturile de la masa lor "sãracilor" care se zbat sã le ofere un dram de bucurie amatorilor de sport, tot mai lipsiţi de opţiuni când vine vorba de urmãrirea unui spectacol în arenã.
Îmi imaginez cu mare bucurie starea sportului mureşean într-o situaţie în care toţi cei care pot sã dea o mânã de ajutor ar da dovadã de un pic de generozitate.
Din pãcate, acest gând este, în cazul nostru, doar un exerciţiu al minţii cu şanse infime de împlinire, pentru cã, în atâţia ani de zile, am învãţat multe din lecţia de indiferenţã oferitã de mai marii oraşului. Una teribil de amarã.
de F
