Şi cum vă spuneam, dle Văcăroiu, numai imaginaţi-vi-l pe dl Jinga, ambasadorul nostru la Bruxelles, organizînd pe 19 octombrie a.c., la reşedinţa sa, o dezbatere despre imaginea României printre belgieni. Jumătate din mărita adunare erau universitari, politicieni şi ziarişti belgieni, iar jumătate erau suflete vibrînd tricolor - români trăitori în Belgia de decenii şi euro-observatori tocmai ajunşi, plus cel ce vă scrie, care încă mai vibram bicolor şi bidimensional (abia vizitasem Centrul belgian de benzi desenate, o minunăţie de muzeu!). Repede vărsători de bere şi aprigi mîncători de scoici înăbuşite-n zeamă, belgienii sînt poate cea mai dez-unită naţie din Europa de azi (despre fantasmele flamande şi valone ar fi multe de spus); cu atît mai interesant, deci, modul în care ei (sau unii dintre ei, mai precis) îi văd pe latinii de la celălalt capăt al continentului - adică pe noi. Vă imaginaţi: imaginea României printre belgieni nu e una strălucită. Mai întîi, pentru că şi în Belgia, acum aproape 20 de ani, pe fondul preocupării europene pentru ce trăsnăi mai făcea la Bucureşti cuplul decrepit şi demolator Nicolae & Elena, prinsese un serios avînt o mişcare dedicată salvării satului românesc - Opération Villages roumains, pe numele ei. Presa vorbea mult despre ea; mulţi intelectuali belgieni erau parte; imaginaţi-vă bucuria lor la sfîrşit de decembrie '89 cînd, în fine, dictatorii carpatini dispăreau; şi, mai apoi, imaginaţi-vă dezamăgirea aceloraşi, prin iunie '90, cînd, în zornăit de bîte minereşti, democraţia românească dădea semne că e mult prea originală pentru a fi luată în serios. Ca peste tot în Europa, entuziasmul decembrist cu privire la România a fost înlocuit de o mare sastiseală. Nu c-ar fi avut cineva ceva cu noi; doar că nu păream de-ncredere; doar că noi, din varii motive, am dezamăgit repetat în chestii mărunte şi punctuale, dîndu-le cititorilor occ