Bascovul este un sat uitat de lume al comunei Sopot, despre care localnicii spun ca nici nemtii nu l-au gasit. Si, intr-adevar, nimeni nu s-ar gândi ca, de la sosea, luând-o pe o vale care poarta numele satului - „Valea Bascovului“, poti ajunge la o asezare. Un sat cu case putine, rasfirate de o parte si de alta a dealurilor si ascunse in mare parte de copaci. Primul lucru care iese in evidenta inca de la intrarea in sat este aerul arhaic al caselor mici, taranesti, cu camere joase si cu pamânt pe jos. Foarte putine, le poti numara pe degete, incearca timid sa iasa din tiparul traditional fie printr-un gard de fier mai deosebit, fie printr-o arhitectura mai moderna. Insa viata la tara ramâne peste tot aceeasi si da impresia ca timpul mai mult sta pe loc. Si aici, ca si in comuna Sopot, localnicii cred ca zona este blestemata. Dar nimeni nu are nici o vina ca s-a nascut in acest loc spre care Dumnezeu pare sa nu-si mai indrepte privirea. Copiii din Bascov fac naveta la scoala pe jos Cei mai batuti de soarta sunt copiii satenilor din Bascov. Pentru a ajunge la scoala si la gradinita unde invata, ei parcurg zilnic, pe jos, aproximativ cinci kilometri dus si alti cinci intors, ambele unitati de invatamânt fiind situate in satul vecin, Belot. 30 la numar, scolari si prescolari, cei mari tinându-si fratiorii mai mici de mâna, copiii merg spre scoala. Si, pentru ca nu vor sa intârzie la ora doamnelor profesoare, micutii intind pasul acolo unde drumul le permite. „Daca noaptea nu ploua, drumul este uscat si putem merge un pic mai linistiti. Nu ne temem de nimic, decât sa nu ne imbolnavim si sa nu mai putem merge la scoala“, a spus Mihaita, un pusti de noua ani. Despre „naveta zilnica“ a micutilor, directorul Scolii din Belot, profesorul Marian Militaru, a spus: „Este un drum ingrozitor de prost, pe care acesti micuti il parcurg zilnic. Am incercat sa le usuram soarta, dar nu