Astazi, incepand cu ora 13.00, la B1 TV, Radu Soviani analizeaza - impreuna cu fostul presedinte Ion Iliescu - miracolul China.
"Am cel putin un punct in comun cu Ion Iliescu", spune Radu Soviani. "Amandoi am vizitat China la 28 de ani".
Fostul presedinte este unul dintre putinii romani care au cunoscut toate generatiile de lideri chinezi cu ocazia vizitelor oficiale. Iliescu a fost pentru prima data in China la 28 de ani, student fiind, pentru a participa la un congres, iar ultima vizita a facut-o in 2003, in calitate de presedinte.
Jurnalistii Radu Soviani si Adrian Seceleanu, editorul coordonator al cotidianului "Curierul National", au trait "miracolul" China la sfarsitul lunii octombrie. Vizita in China, sinceritatea oficialilor care nu s-au ferit sa le arate tara, cu bune si cu rele, dar mai ales dezvoltarea continua a acestei tari au fost coplesitoare pentru cei doi jurnalisti. Ei s-au intors cu convingerea ca exista un aspirant de seama la statutul de cea mai puternica economie a lumii, China avand sansa de a castiga detasat.
Astfel, Soviani revine sambata cu inca un argument in aceasta privinta, iar invitatul sau, Ion Iliescu, va dezvalui in premiera amanunte senzationale privind relatia romano-chineza.
Cu ajutorul fostului presedinte, Soviani a reusit sa afle pentru telespectatorii sai dupa ce model s-a inspirat Ceausescu, ca lider, si a explicat pas cu pas cum l-a implementat in Romania.
Astazi, incepand cu ora 13.00, la B1 TV, Radu Soviani analizeaza - impreuna cu fostul presedinte Ion Iliescu - miracolul China.
"Am cel putin un punct in comun cu Ion Iliescu", spune Radu Soviani. "Amandoi am vizitat China la 28 de ani".
Fostul presedinte este unul dintre putinii romani care au cunoscut toate generatiile de lideri chinezi cu ocazia vizitelor oficiale. Iliescu a fost pentru prima data in China la 28 de ani,