Teodor Moraru,Tedi, cum ii spun cei apropiati, nu are varsta. "Detaliu" oricum nesemnificativ pentru un artist-luptator. "Nimeni nu are nevoie de arta pe care o facem. Pentru a o impune, trebuie sa te lupti, sa demostrezi ca meriti sa fii luat in seama", imi marturiseste, intr-o discutie pe care i-o propun pe tema acestui teritoriu atat de special si de dificil al artelor, unde supravietuieste cine poate, cine crede in sine, in propriile puteri ... "Fara cuvinte mari, fara adjective", ma conditioneaza pictorul, profesorul, maestrul - sunt aproape convinsa ca nu agreaza apelativul !- dupa ce ii trec pragul atelierului, cu intentia de a incerca sa-i conturez - pentru a cata oara, de zece ani incoace !- o schita de portret.
In urma cu mai bine de o luna, la 67 de ani impliniti,Teodor Moraru era rasplatit cu Marele Premiu al Uniunii Artistilor Plastici din Romania - care incununeaza "tabloul"celor peste 12 premii importante primite in ultimul sfert de veac -, unul dintre motivele care m-au condus spre laboratorul sau intim. Asadar, fara adjective! Nimic despre glorie, despre "autodepasire, ca motor esential al creatiei"; nimic despre ritmurile cromatice ale compozitiilor sale, riguros stapanite in seria compozitiilor pe tema "zidului", "pragului", "urmei"; nimic despre "citatul imagistic integrat campului pictural". Am depasit pragul acestui tip de discurs specializat, ambiguu, monoton, fie si pentru ca titlul rubricii noastre isi revendica alte drepturi- ale accesului spre lumea comertului cu arta, al competitiei valorilor."Pentru mine, un premiu, oricat ar fi de important, nu ma determina sa iau decizii in ce priveste modificarea programului meu, nici sa-mi analizez, in ansamblu, etapele de implinire/ indeplinire a unei teme, etc.", incepe. "Fiecare dintre noi are momente de inaintare, multe opriri, intoarceri, reveniri, ce tin de laboratorul personal de lucru. N
