Dupa cazul profesoarei Mariei Croitoru, amenintata de proprii elevi in timpul orelor de curs de la Colegiul Tehnic Energetic, scoala constanteana este scena unui nou caz de violenta. Un baiat de clasa a VIII-a, de la scoala Generala „Aurel Vlaicu", a fost agresat de patru indivizi care au patruns cu forta in incinta institutiei.
Potrivit reprezentantului Inspectoratului scolar Judetean Constanta, Dima Zainea, vina o poarta si societatea civila, care nu trage un semnal de alarma in privinta tot mai deselor acte de violenta, iar o solutie viabila ar fi reintroducerea jandarmilor in asigurarea pazei si securitatii unitatilor scolare.
Mai mult, ISJ se afla in impas, nestiind ce masura se poate lua impotriva profesoarei Maria Croitoru, in conditiile in care aceasta este titulara pe post si a promovat testul psihologic cu brio.
Invatamantul romanesc a inceput sa „capituleze" in fata tot mai deselor cazuri de violenta.
Cazul profesoarei Maria Croitoru, de la Colegiul Tehnic Energetic Constanta, amenintata de elevi in timpul orelor de curs, va fi rediscutat in cadrul unei comisii formate la nivelul Inspectoratului scolar Judetean Constanta, avand in vedere si noile „filmulete" difuzate pe internet.
„S-a analizat situatia cu noile ei elemente si am instituit o alta comisie care va elucida si sanctiona atat elevii, cat si profesoara de limba romana", ne-a declarat Dima Zainea, subliniind totodata ca „la nici un profesor normal nu se poate intampla o asemenea debandada".
Cu toate acestea, inspectorul general scolar Dima Zainea a aratat ca la ora actuala nu se poate lua nici o masura impotriva Mariei Croitoru, de vreme ce aceasta a fost declarata apta in urma testului psihologic pentru titularizarea pe post si nic