Acum, prezenta americana nu mai trebuie privita ca miracolul de natura a ne rezolva toate problemele, dar o asteptam ca pe un sprijin serios pentru o reala democratie, pentru o deplina afirmare a poporului roman. Si noi asteptam ca pentru aceasta sa "vina americanii" Motto: "Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sant" - (Nichifor Crainic)
Recent semnatul acord privind stabilirea unor facilitati militare americane in Romania a dat nastere, astfel dupa cum era si de asteptat, la multiple si variate comentarii.
Tot dupa cum era de asteptat, s-a pornit de la entuziasmul facil, de multe ori oportunist, din cadrul caruia nu a lipsit nici rememorarea unei sintagme, devenita pentru noi istorie, "vin americanii". Pentru bunicii si parintii nostri, chiar pentru unii dintre noi, ea a avut in tenebrele anilor â50 valoare de simbol. In anii unei reale ocupatii sovietice, cand economia devenise a "sovromurilor" si cand adevaratele valori culturale se inecau sub tutela "realismului socialist" de import, cand unitatea tarii era rupta de o regiune autonoma maghiara impusa de sovietici, cand in viata politica nu exista decat un partid condus atunci mai mult de la Moscova decat de la Bucuresti, iar teroarea unei securitati ce era dirijata tot de consilieri sovietici era reala, sintagma "vin americanii" exprima o speranta.
Copil fiind, am auzit de multe ori rostindu-se cu siguranta bucuriei sau cu dezamagirea unei intrebari, dar totdeauna in soapta si cu frica: "Vin americanii". De abia mai tarziu am inteles ce insemna cu adevarat.
Pe tragicul drum de la un orizont de asteptare la gluma dezamagirii, exprimata ca esenta in variate forme, o simpla sintagma a reprezentat o mare credinta si o mare speranta pentru care multi au platit cu libertatea sau chiar cu viata. Intr-o epoca de bezna totalitara, ea a fost aspiratia catre lumina. "Americanii" care trebuiau sa vina
