Cum pot să fie pedepsiţi ateii, corupţii, delatorii, intriganţii şi cine poate să îi pedepsească adecvat? De obicei, Dumnezeu face acest lucru. în romanul Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgakov, însă, Satana (şi trupa sa de intervenţie) este cea care pedepseşte şi sancţionează în funcţie de culpă. Acest lucru se întâmplă întrucât (auto)mitologizării negre a aparatului de represiune (care a cultivat programatic spaima cetăţenilor faţă de NKVD, KGB etc.), Bulgakov îi opune sanificator o mitologie a diavolilor pedepsitori, a căror funcţie este tocmai aceea de a contracara minciuna instaurată de societatea totalitară sovietică. Este cât se poate de inedită această mitologie diavolească (igienizatoare, cum am precizat) şi ea trebuie înţeleasă ca având background-ul politic sugerat de Bulgakov. Romanul Maestrul şi Margareta are, în mod evident, componente bogomilice: acestea creează o ramificaţie complexă, care se verifică în structura duală a romanului - pe de o parte, istoria lui Hristos (Yeshua Ha Nozri din Yerushalaim) relatată de un scriitor neagreat de regimul comunist (Maestrul, sinteză simbolică a scriitorilor disidenţi şi opozanţi din URSS), pe de altă parte istoria diavolilor care, însă, nu îl neagă pe Dumnezeu, ci îl recunosc pe Acesta şi îi fac pe oamenii indiferenţi sau atei să ajungă să îl recunoască, la rândul lor într-un fel sau altul. în bogomilismul primar, Hristos şi Satana erau fraţi: Hristos era fratele mai mare, Satana, fratele mai mic; iar fratele mai mic era dator să recunoască primordialitatea fratelui mai mare. Woland îl recunoaşte pe Hristos, dacă nu ca frate mai mare al lui, cel puţin ca egal; în orice caz, împlineşte cererea lui Hristos ca Maestrului să îi fie dăruită odihna (şi împlinirea dragostei în eternitate alături de Margareta), iar Pilat din Pont să fie iertat. Nu în zadar, romanul Maestrul şi Margareta are ca motto câteva versur