Când Nicolae Manolescu afirma că ,unui autor ludic şi licenţios ca Nabokov Duduca Mamuca nu i-ar fi dispăcut", intuia, desigur, mult mai mult decât lasă să se întrevadă suficienţa noastră de cititori. Pentru că remarca se susţine şi se reţine cu uşurinţă dacă îl privim pe Nabokov exclusiv drept autor al Lolitei. Nu au, în măsuri aproape egale, Humbert Humbert şi Toderiţă N.N. (protagonistul scrierii lui Hasdeu) planuri de seducţie diabolice şi nu tocmai ortodoxe ? Totuşi, dincolo de a fi un excelent scriitor (şi stilist), Vladimir Nabokov e un redutabil cititor.Iar când vine vorba despre o preferinţă sau alta, nu cel care scrie Invitaţie la eşafod (de pildă), ci acela care citeşte cu o minuţie aproape maniacală e în drept să se pronunţe. Până la Nabokov nimeni nu încercase să afle în ce fel de gândac se metamorfozează Gregor Samsa. Cum ar fi dacă nuvelele licenţioase ale lui Hasdeu ar avea parte de o asemenea lectură?
Înainte de orice, fără a aluneca în biografism, relaţia autorului ca persoană cu textul Duducăi Mamuca nu e deloc nepolemică. Cu cititorii, nici atât, mai ales cu cei importanţi (ca Maiorescu). După ce, în 18 aprilie 1863, Comitetul de Inspecţiune a Şcoalelor de Dincoace de Milcov ( acelaşi Maiorescu fiind membru, iar V.A. Urechia preşedinte) îl avertizează pe criterii de imoralitate, Hasdeu ripostează: adăugă nuvelei pasaje cu adevărat explozive.Urmează demiterea sa din funcţia de profesor colegial, celebrul proces şi tot atât de celebra pledoarie. Lucru iarăşi ştiut, autorul e achitat. Ce îl face să rescrie, după un an, nuvela incriminată sub titlul Micuţa, temperându-şi ironiile şi notele lubrice? Gestul este, cert, lipsit de orice utilitate. Şi chiar de credibilitate: lasă Hasdeu de la el într-o chestiune aşa de tensionată? Nu pare omul care să facă asta, mai ales atunci când ,cărţile" îi sunt favorabile...
Duduca Mamu
