Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O craioveanca vrea sa-si dea foc

Publicat in GAZETA de SUD, luni 12 decembrie 2005 ·

O batrâna din Craiova acuza agentia imobiliara PIEFFE ca i-a pus sechestru pe bunurile mobile fara nici un drept. Disperata, femeia ameninta ca isi va da foc in fata sediului societatii respective. Maria Ghita, de 60 de ani, spune ca a inchiriat pe 30.04.2004 un apartament de la o agentie imobiliara, SC PIEFFE ROM SRL, cu sediul pe strada Traian Demetrescu din Craiova. „Am inchiriat prin agentia imobiliara PIEFFE un apartament cu doua camere, in blocul A 40 din cartierul Rovine. Plata chiriei lunare era de 130 de euro, dar ulterior s-a marit. Timp de zece luni mi-am achitat chiria, dupa care nu mi-am mai permis sa platesc“, a spus Maria Ghita. Craioveanca sutine ca atunci când a inchiriat imobilul, acesta nu era mobilat. Asa ca, impreuna cu fiul sau, au pus mâna de la mâna si, pe lânga lucrurile pe care le aveau, au mai cumparat câteva. Dupa aproape un an, familia Ghita a ajuns la fundul sacului si nu a mai facut fata cheltuielilor. Pensia Mariei si salariul minim pe economie al fiului sau nu au mai fost de ajuns. Pentru ca au inregistrat restante la plata chiriei in valoare de 22.617.543 de lei, plus intretinerea, au fost dati afara din apartament. „Am ajuns in pragul disperarii“ Pe 12.07.2005 cei doi au fost aruncati in strada de reprezentantii agentiei imobiliare, pentru ca nu mai aveau bani sa plateasca. Maria Ghita spune ca au apucat sa-si ia doar câteva haine de schimb, intrucât cei de la agentie nu le-au permis sa-si ia si celelalte lucruri. „Nu stiu cum sa-mi recuperez bunurile, numai sa-mi dau foc in fata agentiei. Nu stiu daca e bine sau nu, dar am ajuns in pragul disperarii“, a afirmat craioveanca. Ulterior, Maria Ghita a incercat sa induplece pe cei de la SC PIEFFE ca sa-i restituie bunurile, dar nu a reusit. Reprezentantii firmei au refuzat propunerea femeii de a o lasa sa vânda o parte din bunuri si sa le achite datoria. „Sa contacteze avocatul firmei“

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum o ora
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 32 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum o ora
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°