In primul sau an la Cotroceni, Traian Basescu ne-a dat indicii destul de clare despre tipul de presedinte activ care si-ar dori sa fie. Dar conditiile potrivnice l-au impiedicat sa-si indeplineasca agenda. Fragilitatea din sanul Aliantei, slabiciunea de care aceasta a dat dovada in parlament, precum si incapacitatea de a forta alegeri anticipate si de a-si impune autoritatea asupra institutiilor statului au produs un sentiment de declin.

Basescu poate pretinde ca aceste obstacole l-au impiedicat sa duca tara intr-o directie mai buna. Intr-un fel, ar trebui sa le considere binevenite, pentru ca ele vor determina electoratul sa renunte sa-l mai judece. Daca opozitia ar fi fost inlaturata, atunci lumea s-ar fi asteptat la imbunatatiri substantiale dupa un an de guvernare. Iar Basescu ar fi fost pus, probabil, in situatia de a se confrunta cu o populatie dezamagita, de genul celei care ii eclipseaza, in Ucraina, reputatia lui Victor Iuscenko - a carui “revolutie portocalie” n-a avut suficient combustibil in rezervor. E mai bine pentru Basescu sa ni se infatiseze ca un om care se confrunta cu numerosi adversari motivati de ambitie, lacomie si teama de a fi adusi in fata justitiei; ii acrediteaza imaginea de victima, chiar si atunci cand acorda puteri nelimitate serviciilor secrete, prin crearea Comunitatii Nationale de Informatii (CNI).

Presedintele si serviciile secrete

E adevarat ca PSD-ul n-ar fi trebuit sa piarda alegerile in 2004. Basescu a dus o campanie inspirata, dar, in comparatie cu el, fortele Aliantei au fost foarte sterse. Electoratul indecis era dezgustat de Adrian Nastase, dar rezultatul final a fost determinat de actiunile din culisele politicii romanesti. Dezvaluirea jenantelor stenograme de la intalnirile PSD, care scoteau la iveala un partid fara scrupule, in cele mai proaste momente ale sale, nu a fost intamplatoare. A necesitat u