Aspectul nu a fost de natura a retine atentia mass-media, însa, recent, Francofonia a dat un puternic impuls activitatii desfasurate pe “santierul intern”, anume acela al reformei propriului cadru institutional. Desigur, structura organizatorica nu constituie un scop în sine, însa lipsurile amenajarii sale anterioare faceau aproape imposibila chiar si simpla acomodare cu noile ambitii ale Francofoniei (“santierul”, prin excelenta), pentru a nu mai vorbi si de eventuala catalizare a realizarii acestora.

Formal, pasul a fost facut cu ocazia Conferintei Ministeriale de la Antananarivo (din 22-23 noiembrie) si a constat în adoptarea a numeroase prevederi de management organizational si politic menite sa rationalizeze un sistem calificat uneori drept “cetos” sau “contraproductiv”. Informal, însa, se poate aprecia ca, din întregul efort mentionat, esentiale sunt doua axe.

Cea dintai este data de dobandirea unei depline personalitati juridice internationale: Organizatia Internationala a Francofoniei (OIF) a depasit un prag important al evolutiei sale, devenind, de jure, actor al scenei globale. Ea dispune acum de o noua Carta, în fapt un tratat reînnoit, indispensabil avansarii Francofoniei politice.

Totodata, Francofonia nu mai putea ramane un organism bicefal - condus de secretarul general si de administratorul general -, deseori aceasta arhitectura constituind o sursa de incoerenta sau împiedicand actiunea unitara. Prin urmare, cea de-a doua axa a vizat eliminarea diarhiei dintre institutiile respective, anume Secretariatul General si Agentia Interguvernamentala. Solutia aleasa a constat în absorbtia si replasarea acestora în doua etaje, primului încredintandu-i-se pilotajul politic si strategic, iar celuilalt îndeplinirea sarcinilor operationale (sub autoritatea celui dintai), alaturi de alte agentii subsidiare ale OIF (numite si “operatori”, pr