Veche de 500 de ani, manastirea ascunsa sub culmile Capatanei si ale Parangului isi pastreaza puterea daruita de Maica Domnului.

Toate drumurile Gorjului care urca spre Transilvania se opresc in poarta manastirii Polovragi. Nu ai pe unde sa inaintezi. In spate, puse de-a curmezisul, stau culmile Capatanii si ale Parangului, despicate de ape repezi. Doar gandul bate peste cele doua masive stancoase infipte in cerul toamnei, si drumul oilor, pe care ciobanii ardeleni au coborat in campiile novacene.

Inconjurata ca o cetate, cu ziduri de piatra si porti boltite inalt, manastirea Polovragi pare un semn de hotar asezat intre doua lumi - cea a campiei si cea a inaltimilor dacice. Nu departe se afla pestera lui Zamolxe, unde se zice ca marele preot a si fost ingropat, nu inainte de a le lasa ucenicilor taina vindecarii cu rugaciuni si cu ierburi de leac.

La Polovragi, trebuie sa umbli cu sfiala si luare aminte. Esti chiar pe locul sfant al batranilor geti si al primilor pustnici crestini, refugiati in puzderia celor 84 de pesteri ce inconjoara lavra ctitorita de Brancoveanu, pe mai vechea temelie a unei biserici ridicate inca din 1505 de Radu si Patru, fiii boierului gorjean Danciu Zamora.

Putine lacasuri ortodoxe se pot mandri cu o vechime atat de mare. Sunt 500 de ani de cand manastirea gorjeana isi pastreaza misterul, ascuns in numele ei: Polovragi - planta medicinala straveche (polovraga) sau criptograma straromana, ce s-ar traduce prin "Camp vrajit".

Veronica, maica florilor

In curtea manastirii, ninge cu pulbere alba de funigei ca in cartile colorate ale copilariei. Vantul de pe creste, involburat si taios, aici abia adie. Se simte ca locul e ferit si binecuvantat, ca mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, cea pictata chiar pe tampla pridvorului, sta asternuta deasupra intregului tinut, indulcind iarna si frigul cel suf