Au trecut sapte ani de la prima editie a cartii Doinei Jela despre moartea Ecaterinei Balacioiu*. La vremea respectiva, dosarul era prea putin cunoscut, Doina Jela facea curata arheologie, operand prima organizare logica a celor aflate, in aproape patruzeci de ani, despre moartea in inchisoare a fostei sotii a lui E. Lovinescu. In afara informatiilor adunate in timp de fiica ei, Monica Lovinescu, deschiderea cum-necum, dupa 1990, a unora dintre arhivele fostei Securitati aducea amanunte si refacea legaturi. O carte-document, deci, dar care insa nu tinea doar de tot mai putin invocatul proces al comunismului, ci prelua o misiune cumva testamentara.
Daca as fi sigura ca ea (Doina Jela, n.m.) va scrie despre mama cartea pe care nu reusesc s-o fac eu - as muri mai linistita - scrie Monica Lovinescu in cel mai recent volum al Jurnalului ei publicat la Humanitas (2005), in care e vorba exact de anii in care se cocea ideea unei carti despre cazul Ecaterina Balacioiu. Relatia extrem de speciala care se naste acum intre autoarea reconstituirii intitulate Aceasta dragoste care ne leaga* si celebra fiica a sotilor Lovinescu se intemeiaza pe valoarea intens personalizata a acestor elucidari. Un detinut politic ca atatia altii - s-ar putea spune. Dincolo de exemplaritatea sa insa, destinul acestei femei intersecteaza cai regale ale culturii romane, odata cu depozitul de memorie interbelica incorporat in convietuirea cu E. Lovinescu, si trece direct spre noi prin opera de rectificare morala pe care Monica Lovinescu a facut-o asupra literaturii romane contemporane.
Ca sa faca fata misiunii, Doina Jela recurge la un inalt, aproape periculos grad de identificare cu beneficiara reconstituirii. Monica Lovinescu nu trece nici o clipa in spatele scenei pe care propria-i mama e facuta sa reinvie din franturi. Cele doua femei traiesc in carte, o data mai mult, in con
