Cand au trecut cu bine Thanksgiving Day si Mos Niculae, iar in supermarketuri incep sa curga ofertele de Craciun, e semn ca politicienii vor scoate iar tromboanele pentru aniversarea Revolutiei din ‘89. La vremea asta, acum 16 ani, Timisoara statea sa iasa in strada - dar nu m-as duce cu gandul inapoi chiar pana atunci, ci mai aproape, la Romania din anii de dupa Revolutie. Imi amintesc cu precizie ca, acum un deceniu, mai existau la parterul blocurilor din cartierul bucurestean unde stateam cu chirie vechile magazine socialiste de Lactate. Se foloseau inca sticlele acelea de un litru cu gura larga, astupate cu capacel de poleiala, care prin anii ‘80 slujisera de pusculita: strangeau copiii in ele monedele masive de 3 lei, activitate de tezaurizare incurajata cu caldura de parinti si autoritati, primii din motive pedagogice, ceilalti demagogice, ca sa mai reduca inflatia ascunsa. Cum aveam copil mic in casa prin 1993-’94, ne sculam dimineata si mergeam sa punem plasa la coada. Garsoniera avea marele avantaj ca vedea cu fereastra drept in strada, in linia de magazine, deci cand venea masina cu lapte zanganind lazile de sarma ma napusteam in jos pe scari sa nu pierd randul. Era foarte important sa vezi spre magazine, ca sa nu stai ca prostul degeaba afara cateva ore, ci in casa, sa poti citi cate ceva intre timp, iar aceasta calitate speciala a locuintelor se reflecta si in pretul chiriei. N-aveam telefon, nici speranta sa ne puna unul regia de stat Romtelecom. Celulare nu existau, asa ca mergeam seara sa sunam din statia de metrou din apropiere, unde tocmai instalasera cateva aparate publice cu cartela, portocalii si noi. Cozile erau imense, puteai sa astepti si o jumatate de ora. Cateodata functionau; alta data nu. N-aveam nici masina, dar poate ca asta nu era neaparat un lucru rau. Intre timp, mi-am adus si eu aportul la explozia motorizarii in Bucuresti, una d