Dupa citeva zile de agitatie in fata scolii, citeva sute de elevi au reusit, cu sprijinul ministrului Hardau, acolo unde profesorii au dat gres cu o greva de trei saptamini.
Poate luat prin surprindere de numirea sa ca ministru al Educatiei, Hardau gestioneaza stingaci un domeniu in care la televizor se vad imagini cu elevi care ameninta profesoare, le trateaza ca pe niste biete obiecte de amuzament scolar si le batjocoresc. Mai mult, le forteaza mina pentru a le da note mai mari.
Pe de alta parte, o eleva este injunghiata in cabinetul directoarei de la Scoala Centrala din Bucuresti, dupa ce aceasta decisese transformarea biroului sau in cabinet de consiliere matrimoniala. Asadar, intr-o parte a tarii, elevii le dau suturi in fund profesorilor, iar in cealalta parte, tot elevii fac galerie pentru a salva pielea unui dascal.
Ceea ce ministrul nu pare sa inteleaga este ca, din tot acest tablou, el are pirghii directe doar asupra profesorilor. Si dascalii sint cei care trebuie sa regleze orice fel de relatie dintre elevi. Hardau a preferat, in schimb, sa fie ministru peste copii.
Transformat ad-hoc intr-un fel de Alexandru Ioan Cuza, a plecat la plimbare printre scolarii rebeli, a stat de vorba cu ei, le-a ascultat doleantele, a convocat conferinte de presa si a invalidat, in ochii unei tari intregi, o decizie a Inspectoratului Scolar. Asadar, noul ministru a reusit sa-si puna colegii profesori la colt, aratindu-se sensibil la manifestatiile copiilor.
Insa elevii vin si pleaca din scoala. La nivel decizional, tot profesori vor ramine, iar multi dintre ei vor fi exact acestia pe care Hardau i-a discreditat in ochii tuturor pentru decizia „aberanta" de a o concedia pe directoarea unei scoli in care o eleva a fost spintecata. Iar acestia il vor tine minte pe Hardau.
Poate pedistul spera ca nimeni nu va
