Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duel la Hong Kong

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 13 decembrie 2005 ·

La Hong Kong a început marţi reuniunea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, unde cele 149 de ţãri membre vor încerca sã ajungã la un acord menit sã ridice barierele din calea comerţului internaţional. Directorul general al Organizaţiei, Pascal Lamy, a cerut statelor membre sã fie gata sã îşi asume riscuri la negocieri, care se anunţã foarte aprinse. O serie de ţãri în curs de dezvoltare, aşa numitul G20, au cerut reforme mai ales în domeniul agriculturii, al subvenţiilor şi comerţului cu alimente. Statele bogate sunt acuzate cã prin subvenţiile pe care le acordã fermierilor proprii şi a taxelor pe care le impun la importuri, submineazã agricultura ţãrilor mai puţin dezvoltate.

India este una dintre ţãrile cele mai importante din grupul celor 20 iar ministrul indian al comerţului a explicat care e scopul clar al reuniunii de la Hong Kong:"În lume sunt 650 de milioane de oameni care trãiesc cu mai puţin de un dolar pe zi. Ţãrile dezvoltate au în schimb un miliard de dolari pe zi, dau fermierilor un miliard de dolari pe zi. Asta e problema pe care trebuie sã o rezolvãm la Hong Kong."

Negocierile privind îndepãrtarea barierelor din comerţul internaţional, în scopul îmbunãtãţirii ritmului de creştere a economiei mondiale, au început acum patru ani dar cu puţin succes.

Impasul a fost evident şi înaintea reuniunii de la Hong Kong, statele cele mai dezvoltate ale lumii lãsând sã se înţeleagã cã sunt reticente în a oferi sã-şi deschidã pieţele. De pildã, pentru Uniunea Europeanã ar fi un risc politic sã mai reducã din subvenţiile pentru fermieri şi din taxele pe importuri, mãsuri cerute insistent atât de unele state în curs de dezvoltare cât şi de unele ţãri bogate.

Reuniunea de la Hong Kong a început pe fondul unor proteste zgomotoase ale miilor de activişti anti-globalizare, care demonstreazã în centrul oraşului. Unii dintre protestatari au reuşi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 59 minute
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum 28 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 16 minute
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 33 minute
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

Circulaţia feroviară, oprită temporar, sâmbătă după amiază, între staţiile Feteşti şi Bărăganu în urma unei defecţiuni la sistemul de alimentare cu energie. Trei trenuri staţionează

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar, sâmbătă după amiază, între staţiile Feteşti şi Bărăganu din cauza unei defecţiuni la sistemul de alimentare cu energie electrică, anunţă oficialii CFR. Din cauza avariei, trei trenuri care urmau să tranziteze z

Incident la Oradea. Două tobogane gonflabile pe care se aflau copii au fost răsturnate de vânt

Mediafax acum o ora
Două tobogane gonflabile pe care se aflau copii au fost răsturnate de vânt în cadrul evenimentului Festivalul Copiilor din Oradea. Şase copii au fost răniţi uşor, iar trei dintre aceştia au fost transportaţi la spital. Organizatorii au demontat toat

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 58 minute
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°