Difuzată la 15 februarie 1997, în emisiunea ,Oameni, destine, istorie" pe care o făceam pe atunci la Radio ,Europa Liberă", convorbirea cu Augustin Buzura fusese înregistrată mai înainte cu aproximativ două săptămîni, la Bucureşti, în biroul lui de la Fundaţia Culturală Română, al cărei preşedinte era în acel timp.

Transcrierea înregistrării sonore a fost făcută de redactia revistei România literară, iar textul a fost revizuit stilistic de Augustin Buzura şi de mine. Desene de Mihaela Şchiopu. (M.I.)

Mircea Iorgulescu: Invitatul emisiunii de astăzi este Augustin Buzura, unul dintre cei mai proeminenţi romancieri români contemporani, autor al unei opere ce impresionează prin masivitate şi cuprindere. Absenţii, Feţele tăcerii, Orgolii, Vocile nopţii, Refugii, Drumul cenuşii sunt titlurile unor cărţi care, de peste un sfert de veac, jalonează un destin literar şi fixează perimetrul unei experienţe creatoare ambele neobişnuite.

Apărut în 1970, romanul Absenţii a fost atunci premiat de Uniunea Scriitorilor, dar interzis de autorităţile comuniste, un an mai târziu. Şi pe bună dreptate, cenzorii vremii nu s-au înşelat. Romanul lui Augustin Buzura conţinea o radiografie drastică a degradării şi înjosirii individului în lumea comunistă. Moartea psihică, anihilarea voinţei, disoluţia intelectuală, omogenizarea socială în primitivism erau, în Absenţii, rezultatele opresiunii ideologice şi ale terorii sistemului. Interzicerea cărţii nu l-a demoralizat însă pe Augustin Buzura, următorul lui roman, Feţele tăcerii, având aspectul unui manifest insurgent îndreptat împotriva tăcerii axfisiante aşternute peste zbuciumata şi însângerata istorie românească de după al doilea război mondial.

Publicată în 1974, în plină ofensivă a naţional-comunismului lansat oficial de Nicolae Ceauşescu la începutul anilor '70, această carte a avut