Dintr-un fel de reţinere faţă de clişeele întreţinute de rubrica Ťprezenţe româneşti în străinătateť, cultivată îndeosebi sub regimul comunist, ziarele şi revistele noastre nu prea mai dau seamă despre ceea ce se întâmplă în afara ţării cu literatura română şi cu autorii ei. Excepţie va face, poate, manifestarea devenită tradiţională în Franţa, din 1987 încoace, ŤLes Belles Etrangčresť, consacrată în acest an României. Despre componenţa echipei de doisprezece scriitori invitaţi de Centrul Naţional al Cărţii din Franţa s-a scris câte ceva, cu aproape inevitabile, la noi, cârteli, privind reprezentativitatea ei. Evenimentul e important, chiar dacă ponderea lui nu e de exagerat, căci fluxul faptelor culturale ce se produc zilnic în Hexagon e enorm, iar oceanul înghite repede şi valurile şi picăturile.

După primele întâlniri ale scriitorilor noştri cu publicul francez, la care s-a întâmplat să asist, - public pentru mine restrâns la cel parizian, de la Maison des Ecrivains, dintr-o cafenea literară şi dintr-o librărie - pot spune că gazdele au organizat admirabil ampla suită de lecturi şi de dialoguri, având şi grijă ca ele să se desfăşoare într-un context de apariţii editoriale notabile. Întâi de toate, s-a tipărit un program al tuturor întâlnirilor ce urmau să aibă loc în întreaga Franţă, însoţit de o culegere de texte, cu notele bio-bibliografice de rigoare, ale scriitorilor invitaţi, şi de un disc cu filmul documentar consacrat lor, proiectat cu câteva ocazii şi pe ecrane. Şi e de spus că, într-un montaj de imagini din care nu lipsesc, totuşi, clişeele occidentale încremenite despre România, de la Dracula la procesul Ceauşeştilor ori la preferinţa pentru spaţii mai degrabă de mahala a oraşelor noastre, micile interviuri înregistrate cu scriitorii din echipa amintită sunt de un bun nivel şi dau, indirect, replici consistente prejudecăţilor evidente s