Ştefan Barancza are doar 18 ani, dar ştie foarte bine cã viaţa are suişuri şi coborâşuri, cã poate fi frumoasã azi, pentru ca mâine sã te calce în picioare. Ştefan este ţigan din Chendu. În comunitatea lor, viaţa copiilor curge altfel decât a românilor sau maghiarilor. Şcoala nu este privitã ca un factor de ajutor în viitorul lor aşa cã nu este necesarã.

Tradiţia aceasta a fãcut ca marea majoritate a romilor sã fie analfabeţi. Tot ceea ce conteazã este sã ştie sã facã anumite calcule simple pentru a-şi asigura un trai acceptabil. Tatãl lui Ştefan şi-a iniţiat copiii în meseria de "ciotornar" apoi s-a stins, lãsând în urma lui o soţie şi 10 guri de hrãnit. Cei rãmaşi în urma lui sunt mândri cã toate casele din Chendu au streaşinile acoperişurilor fãcute de tatãl lor. "Din meseria asta se putea câştiga foarte bine, dar în ultimul timp oamenii nu prea mai au bani. Ne cheamã sã schimbãm ciotornele sau sã le peticim atunci când apa curge prin ele ca prin sitã. Suntem 10 fraţi rãmaşi fãrã tatã, da lucrãm cu ziua care pe unde apucãm şi nu murim de foame", ne-a spus simplu, privindu-ne în ochi Ştefan. Regretã doar reticienţa comunitãţii de romi faţã de şcoalã, de pe urma cãreia unii mai dezgheţaţi suferã în tãcere. Se vorbeşte mult despre egalitatea şanselor şi despre eliminarea discriminãrii. Pentru ca aşa ceva sã fie posibil, comunitãţile sunt cele care trebuie sã se "desţeleneasacã" primele. Dar problemele tinerilor nu se opresc aici. Dacã accesul la şcoalã le este îngrãdit, în schimb au obligaţii. Cãsãtoria este una din ele.

Cãsãtoriţi de tineri

Tradiţionalele cãsãtorii sunt puse la cale de cãtre pãrinţi atunci când viitorii miri sunt încã prunci. Se stabileşte zestrea, locul unde vor locui, chiar şi data cãsãtoriei. Aşa cã Ştefan s-a însurat prima datã când avea 14 ani iar soţia lui 13 ani. Dupã doar, douã sãptãmâni s-a despãrţit."Eram amândoi copii.