Esplanada Teatrului Naţional: întunecat, băltoace, o rampă improvizată din metal sudat tip Tehnometalica răspunzînd directivei de integrare europeană întregeşte o faţadă smeadă a unei imagini generale de provincie. Brrrrrrr??

Bucureşti, noiembrie, 2005, Festivalul de teatru. Pe ultima sută de metri am prins două spectacole. Ambele s-au desfasurat pe scena (la propriu şi la figurat) a Teatrului Naţional. Să se fi reîntors 100% spectacolul pe scenă? Nu avea importanţă dacă plasamentul era din motive de turneu sau conceptual. Pe mine mutarea spectacolului cu tot cu spectatori pe scenă m-a întors cu gîndul spre anii '70, cînd student fiind, savuram spargerea canoanelor.

Paris, noiembrie 2005, Palais de Tokyo vis-ŕ-vis Muzee du quais de branly.

Lumină, Linişte, Cald, Elegant.

La vechea construcţie (Palais de Tokyo), decopertarea din interior şi scoaterea la lumină a măruntaielor tehnice din spatele finisajelor împreună cu inserţiile design 2000 au adus savoare şi prospetime într-un spaţiu "închis în canon"; noua construcţie (muzeul lui jean nouvel, încă în şantier) arată deja o faţadă dată peste cap: o pajişte înverzea verticală, infinite nuanţe verzui şi vii luaseră locul fixaţiilor, tencuielilor şi placajelor.

La Bucureşti, Scaunele-teatru absurd. La Paris, Centrul Pompidou cu exhaustiva retrospectivă DADA - sentiment confuz românesc de frustrare şi mîndrie. Mîndrie datorată sincronismului cultural al începutului de secol XX. Frustrare din cauza marginalizării momentului românesc DADA atît în "îngusta" societate românească a timpului, cît şi în simeza "Pompidoului".

Scaunele-Ionesco-Teatrul German din Timişoara. Curat absurd: cu puţin timp înainte de a pleca spre teatru, fiul nostru a căzut îmbrăcat în piscina unor prieteni la care eram în vizită; Scaunele vorbit în limba germană ş