Nu cred să fie, pe aţa basmului, nod mai nesuferit decît dilema răscrucii: ,De-o vei lua la stînga, te vei căi, de-o vei lua la dreapta, iară te vei căi." Ca să nu mai spun că răspîntia o străjuieşte, de-obicei, vreo sfîntă cîrcotaşă, ce habar n-are, chipurile, de calea cea oablă. Aşa că, sorţii nelăsînd s-o faci pe craiul din Alexăndrie, nu-ţi rămîne decît să mergi între două cărări. Înfundate. Adică (fiindcă acum se scriu basme urbane, cu maşini...), să depăşeşti tot timpul pe linie continuă. E tocmai ce face, bruscînd regulile de circulaţie (printre doctrine...) şi zăpăcind angrenajul de direcţie, Dan C. Mihăilescu în Îndreptări de stînga (rapel la Stîngăcii de dreapta), volumul recent apărut la Humanitas, primul dintr-o serie.

Prefaţa autorului pare-a vinde cartea drept dare de seamă (ambidextră...) în fel şi fel de politici. E, fireşte, şi asta, cîtă vreme genul proxim al aproape oricărei discuţii, de la ,partizanatele" canaliei de cozi, pîn' la foiletonistica de ziar ori revistă, este pusul ţării la cale (prin ,ţară" puteţi înţelege orice...). Da, numai că deosebirea dintre nişte ,geometrii" minimale, croite din refuz (vasăzică punct) şi alternative (vasăzică virgulă), îndeajuns pentru dansurile propriu-zis politice, ba pe stîngul, ba pe dreptul, şi Îndreptări de stînga stă în relativizarea prin ,amendă" culturală. Nu citesc, aici, altfel spus, păreri de analist (fie şi pentru că analiza cere centrare, nu puncte de fugă), ci de critic, de scriitor mai degrabă, murînd tutunul consensului în zeamă de paradox. Aş zice, pînă la urmă, că iese, vorba altcuiva, un Babel fericit, în care are fiecare loc de fiecare, de n-aş şti, dintr-un articol tot al lui Dan C. Mihăilescu, ceva mai nou şi necuprins în carte, că încercînd să fii, măcar puţin, pe ici, pe colo, de-acord cu toată lumea (adică stînga şi dreapta, în feluritele lor avataruri), pici la mijloc şi-