Arşavir Acterian, distins gazetar şi eseist, colaborator al revistelor ,Vremea", ,Discobolul", ,Ideea europeană", spre a aminti doar câteva, coleg şi prieten cu mai toţi scriitorii generaţiei de la 1927, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, C. Noica, Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu, frate cu omul de teatru Haig Acterian şi cu Jeni Acterian, autoarea unui jurnal apărut postum, retras din viaţa literară după 1945, din ce în ce mai dirijată de comunism şi sovietism, cărora le-a refuzat obedienţa, constrâns la munci şi slujbe obscure, arestat în două rânduri (1949-1953; 1959-1964) pentru ,complot împotriva ordinii sociale", a rămas ca şi necunoscut până după 1989, când a publicat Jurnalul unui pseudofilosof, dramatică autobiografie spirituală, din păcate, lacunară tocmai pentru perioadele mai critice din viaţa autorului. Predat editurii încă din 1988, manuscrisul a fost cenzurat, eliminându-se până şi cea mai timidă aluzie la regimul de tristă amintire. Au urmat volumele Privilegiaţi şi năpăstuiţi (1992), Cum am devenit creştin (1994), Jurnal în căutarea lui Dumnezeu (1994), Despre mirare (1996), Portrete şi trei amintiri din puşcărie (1996), Neliniştile lui Nastratin. Pagini de jurnal (1967-1982). Portrete. Articole. Cu o prefaţă de Florin Faifer (2000), volum despre care voi nota câteva însemnări în comentariul de faţă.
Cartea, îmbinând jurnalul cu memoriile, pune în lumină două dominante: reflecţia filosofică şi portretistica, evocarea unor mari personalităţi ale ,generaţiei" şi a unor maeştri spirituali care au avut asupra unora dintre ei o influenţă covârşitoare.
Tema lui filosofică cvasi-permanentă este mirarea, concept aflat în opoziţie cu horaţianul stoic ,Nil admirari". Lui Arşavir Acterian totul i se pare ,straniu şi enigmatic, extraordinar şi fantastic". în acelaşi timp, e cuprins de nelinişte, provocată de ,certitudinea pre
