Liderii partidelor din coalitia de guvernamint si-au rezolvat partial disputele pe marginea statutului minoritatilor nationale. Dupa trei ore de negocieri.
Numirea sau destituirea directorilor institutiilor de invatamint din localitatile populate de minoritatile nationale vor fi efectuate de o comisie formata in mod egal din reprezentanti ai minoritatilor si din cei ai Ministerului Educatiei.
In ceea ce priveste desfiintarea sau infiintarea unor institutii de invatamint sau de cultura, potrivit unor surse participante la negocieri, s-a acceptat dreptul Consiliului National al Autonomiei de a avea un cuvint de spus. Conform acelorasi surse, singurul lucru care nu s-a stabilit inca este daca respectivul Consiliu va fi in subordinea vreunei institutii sau va functiona independent.
Cele patru partide si-au luat acest ragaz de o zi pentru a prezenta varianta de compromis conducerii fiecarui partid, care va avea ultimul cuvint.
In forma trimisa de la guvern, proiectul de statut al minoritatilor prevedea ca acest Consiliu al Autonomiei Culturale sa aiba drept de veto atit cu privire la infiintarea si desfiintarea institutiilor de invatamint si culturale ale minoritatilor, cit si cu privire la numirea sau destituirea din functie a conducerii acestor institutii.
Aceasta prevedere nu a convenit PD care a cerut, in sedinta de luni a Aliantei, sustinere pentru abrogarea acesteia.
Liderii partidelor din coalitia de guvernamint si-au rezolvat partial disputele pe marginea statutului minoritatilor nationale. Dupa trei ore de negocieri.
Numirea sau destituirea directorilor institutiilor de invatamint din localitatile populate de minoritatile nationale vor fi efectuate de o comisie formata in mod egal din reprezentanti ai minoritatilor si din cei ai Ministerului Educatiei.
In ceea ce priveste desfi