Memoria noastră afectivă colorează diferit vechiul regim, ,Epoca de Aur" din care am ieşit şi pe care nu puţini şi-o amintesc cu ochii împăienjeniţi de lacrimi. Într-una din pivniţele întunecoase ale mentalului colectiv, Nicolae Ceauşescu stăruie ca un tătuc exigent, dar drept, un om de omenie împins într-o direcţie nefastă de către ea. Câte ar mai fi făcut el pentru noi, dacă nu l-ar fi stricat anturajul! Şi ce multe lucruri a realizat, chiar şi aşa, cel mai iubit fiu al poporului, prin comparaţie cu bicisnicii care i-au urmat!... Ura enormă şi limpede din decembrie 1989, fluxul ei canalizat social şi direcţionat către o ţintă precisă s-au pulverizat în milioane de firicele şi vălurele, o spumă albă, de apă mică. Printre necazurile şi lamentaţiile prezentului, trecutul deloc îndepărtat începe să fie întrezărit într-o lumină dulce, blândă, odihnitoare. Un fel de eden socialist, din care au dispărut foamea, frigul şi frica, întunericul din apartamente şi turnătorii de pe scara blocului, cozile şi raţiile la alimente, cele două ore de unic program TV, uriaşele manifestaţii populare întru glorificarea perechii prezidenţiale, sincrone cu demolarea caselor şi a bisericilor, mutilarea satelor, rescrierea Istoriei, restul ,sistematizărilor" operate de către un Conducător paranoic. Grijile zilei de azi se aştern peste mizeria zilei de ieri, percepută acum cu un anumit confort psihologic şi moral, datorat distanţării. Ar fi de ajuns un scurt şi spectaculos come-back ceauşist, trei zile şi trei nopţi cu multiubitul şi urâtul cuplu dictatorial, pentru ca sentimentele mai vechi, repulsia, groaza, aversiunea adâncă să se ridice de pe fundul inimii României.

Din fericire, acest lucru este imposibil; astfel că reintrăm în pielea de cobai exclusiv prin retroproiecţie, parcurgând documente şi mărturii referitoare la trecutul recent, file de arhivă şi istorii orale,