Intr-un an in care dramele s-au tinut lant, doar un cutremur serios lipsind de pe agenda nenorocirilor, presedintele a incasat punct dupa punct, printr-un discurs al gesturilor demn de un magician. Bune-rele, faptele pareau la un moment dat sa se nasca numai de dragul atingerii lor de catre Basescu.

Anul 2005 se incheie cu un singur succes. Nu, nu-i vorba de Basescu, desi are legatura cu el. 2005 a fost anul PRM. Partidul lui Vadim Tudor e singurul care, de-a lungul acestui an, a crescut serios in popularitate, aproape dublindu-si procentul de simpatizanti. N-o spun sondajele inchipuite ale liderului PRM si nici nu citez din delirurile aceluiasi personaj din emisiunile lui Dan Diaconescu.

Asa indica ultimele barometre ale opiniei publice, ultimul fiind cel realizat de INSOMAR la inceputul acestei luni, unde PRM apare cu 15 procente. Un sondaj CURS, cam din aceeasi perioada, credita partidul lui Vadim cu 16 la suta. PRM incepea anul cu 8-9 procente. Ignorat de majoritatea analistilor, acest rezultat descrie anul 2005, numit, in general, anul Basescu, mai mult decit orice.

Ceea ce-l minimalizeaza in ochii majoritatii tine de un aparent amanunt. PRM si Vadim n-au facut nimic in 2005. Dar cum, pentru cunoscatori, aceasta, in cazul de care vorbim, e aproape o conditie a succesului, n-am avea de-a face cu nici o surpriza. Fals. In spatele „nimicului" care a dublat procentul PRM in 2005 sta pitit preaplinul unui an sufocat de subiectul Basescu.

Si esenta lui care se reduce la o vorba. „Vorba lui Basescu" sau, in termeni aplicabili uneori liderului PRM, „vorba pacatosului". In 2005, primul sau an prezidential, Traian Basescu a functionat ca un adevarat tribun. Tribunul vorbelor care stiu sa dea evenimentelor luciul propriului adevar. Concret, presedintele-jucator n-a jucat nimic, daca prin a juca se intelege a initia si