Romania ar trebui sa se multumeasca si cu mai putini bani, decat cu nimic. Chiar daca varianta britanica de buget european pentru perioada 2007-2013 scade, per ansamblu, fondurile pentru Romania cu aproape 1,2 miliarde de euro, este, totusi, o "afacere buna", considera Quinton Quayle. Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti sustine ca intre 2007 si 2009, tara noastra va primi de la UE 11 miliarde de euro (n.r. suma prevazuta, de altfel, in Tratatul de aderare). Acest lucru nu este insa valabil daca, cu ocazia Consiliului European din aceasta saptamana, bugetul propus de Tony Blair nu va fi aprobat.
Quayle apreciaza ca, intr-o astfel de situatie, este putin probabil sa se ajunga la o intelegere financiara anul viitor. Practic, daca pana in 2007 bugetul european nu va fi aprobat, Comisia il va avea la dispozitie pe cel precedent, care nu prevede cheltuielile pentru integrarea Romaniei si Bulgariei.
"Potrivit bugetului nostru, intre 2007 si 2009, Romania va primi 11 miliarde de euro. Aceasta este o suma uriasa, echivalentul anual a 5 la suta din PIB-ul curent. De aceea, propunerile britanice sunt foarte avantajoase pentru Romania", a afirmat ieri ambasadorul.
"Fara un acord, bugetul in forma actuala va fi prelungit, lucru care implica un risc, acela ca Romania si celelalte state est-europene sa primeasca doar o treime din suma acordata. Romania poate juca un rol important in a ajuta presedintia britanica a UE sa primeasca acceptul pentru noul buget la Consiliul European din aceasta saptamana", a adaugat Quayle. El nu s-a aratat increzator ca, in cazul unui esec al summit-ului, viitoarea presedintie a UE "sa poata rezolva problema bugetului, pentru ca, in realitate, pozitiile statelor membre vor ramane neschimbate".
Ambasadorul a aratat ca Marea Britanie propune o contributie totala de 225 de miliarde de euro, in perioada 2007 – 2013, pentru cele