Scandalul imobiliar si financiar dintre Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca si firma "Polus Transilvania Companie de Investitii" SA, care apartine miliardarului Arpad Paszkany, este la "mana" Justitiei din Alba.
Tribunalul din acest judet judeca, in aceasta perioada, contestatiile institutiei de invatamant superior la autorizatia de constructie emisa de Primaria comunei Floresti in favoarea "Polus".
Paszkany vrea sa construiasca pe un teren achizitionat in 1999, situat in Floresti, la locul numit "Sapca Verde", care este folosit drept baza de cercetare de USAMV un complex comercial. Decizia miliardarului clujean a determinat conducerea universitatii sa declanseze mai multe procese pentru a obtine anularea contractului de vanzare-cumparare a terenului si a autorizatiei de constructie.
Invocand diferite motive, legale sau morale, reprezentantii institutiei de invatamant s-au luptat in instanta cu Arpad Paszkany, cu primarul din Floresti, Ioachim Vancea, precum si cu firma de la care afaceristul a cumparat terenul, SC "Agroindustriala" SA Cluj-Napoca.
Surprinzator, insa, dupa ani de litigii la Cluj, Alba sau Arges, partile implicate au depus la dosar o cerere de amanare a cauzei "pentru solutionarea amiabila a litigiului". In "spatele" cererilor de amanare s-ar afla, insa, o suma in euro cu sase zerouri in coada.
USAMV a depus, initial, la Tribunalul Cluj o cerere de suspendare a executarii autorizatiei de constructie, emisa la 24 iunie 2005 de catre Primaria Floresti in favoarea "Polus".
Suspendarea urma sa opereze pana la solutionarea definitiva si irevocabila a unui alt dosar aflat pe rolul aceleiasi instante, in care reprezentantii institutiei de invatamant superior au cerut anularea in tot