O carte mica. Martor minor, marunt, introdus cu de-a sila si introducind o minorare, o perspectiva diminuanta asupra unui mare autor – dar poate ca e bine, curativ, salvator, tocmai de aceea. Insemnari fetisizate pe servetele, extorcare de corespondenta, privire prin gaura cheii, avansuri si „talente“ feminine, trucuri femeiesti de provocare si de „agatare“, poveste de seductie etc.

Cam asa arata insemnarile pe care le-am facut pe primele aproximativ 20-25 de pagini ale cartii Pentru nimic in lume de Friedgard Thoma. Mi-am inceput lectura acestei carticele cu distanta si destul disconfort, neincrezator. Si deodata totul a basculat: „agresat“ de mult mai tinara nemtoaica pe care tocmai am numit-o, septuagenarul Cioran intra in joc, se prinde, se lasa prins in mrejele provocarilor vag metafizice ale acesteia, dar niciodata in amor nu este vorba de asa ceva: acesta e doar invelisul; tocmai maxima denudare are nevoie de ambalaje mai pretentioase. Parca doar atit, tocmai asta – o femeie tinara care sa-l „agreseze“, sa-l ispiteasca (pretins) erotic, sa-l scoata din el insusi – astepta, in amurgul vietii, ca o repetare a inceputurilor tumultuoase, dar, vai, mult prea larg deturnate si deviate, dintotdeauna plictisitul Cioran. Brusc, asediul seductiv se inverseaza: prins, Cioran vrea sa prinda, sa profite literal de metafora erotica a rapirii sale, se lasa cutremurat trupeste de Friedgard, erosul tinde, se doreste pe loc total, iar neintelepciunea, nebunia, asijderi.

Femeia devine parca cea „rationala“, incearca sa controleze situatia fara s-o afecteze, sa introduca bemoluri in avinturile unui Cioran dezlantuit fara a strica, totusi, contrapunctica muzica, duetul care de la bun inceput este un trio, cel de-al treilea protagonist (Simone Boué, tovarasa de-o viata si pentru viata a lui Cioran, intretinatoarea marelui parazit) raminind insa multa vrem