Cum se poate scrie despre aceasta carte? Ma intreb, dupa un prim moment de dorinta totala de a face asta. Este un amestec alcatuit din scrisori – „sfirsitul lui ianuarie sau inceputul lui februarie 1981“, o mizgaleala“ pe „un plic oranj, scris de Simone“ – schimbate intre doi protagonisti reali, nonfictivi, Emil Cioran si Friedgard Thoma, si un comentariu, cind foarte „poetic“, vreau sa spun foarte ambiguu, lasind anumite zone nenumite direct, in suspensie, si asta pina la sfirsitul cartii, cind foarte „realist“, in stil de „proces-verbal“, napadit de amanunte care uneori il fac greu de urmarit.

Intrebarea pe care ti-o pui tot timpul, tu, comentatorul care nu esti in stare sa gusti placerile – foarte mari, in cazul citirii cartii de fata – ale unei lecturi inocente, este daca te afli in fata unei biografii romantate sau, pur si simplu, in fata unei biografii. Lectura ta oscileaza intre acesti doi poli, or, tu ai vrea sa o stabilizezi. Discuti un caz real de psihologie a iubirii intre un barbat de saptezeci de ani – dar care este totodata o fiinta exceptionala, un creator „de geniu“, cum se spune – si o femeie tinara si frumoasa, foarte instruita ea insasi si care continua sa citeasca mari autori, foarte sensibilizata fiind, prin insesi lecturile ei, fata de marele creator septuagenar, sau un text care a devenit un roman, un text in care scrisorile au fost atit de bine integrate incit totul, comentariu si scrisori, s-a omogenizat si a intrat in zona fictiunii?

Comentariul meu isi gaseste cu atit mai greu un unghi de situare in raport cu aceasta neobisnuita si pasionanta carte, cu cit eu ii cunosc destul de bine pe protagonisti: am fost de doua ori, in doua lungi vizite, la Cioran, cu prilejul a doua treduceri (Précis de décomposition si La chute dans le temps) pe care le-am facut din opera lui, si am avut lungi, placute si interesante discut