Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratament diferentiat si discriminare intre procurori si judecatori

Publicat in Ziua Constanta, joi 15 decembrie 2005 ·

Plata primelor de concediu naste controverse

Ministerul Justitiei trateaza diferentiat si chiar discriminatoriu procurorii in comparatie cu judecatorii * In timp ce primii si-au primit primele de concediu pe anii 2001-2002, judecatorii nu au vazut nici un leu desi sunt in posesia unor decizii judecatoresti definitive si executorii * Responsabilii din minister trec cu vederea aceste probleme, probabil, tinand cont ca si asa magistratii nu au cum sa protesteze * Prin statutul propriu, acestora le este interzis sa participe la proteste sau sa organizeze greve in care sa-si ceara drepturile * Cu toate acestea, judecatorii au gasit o portita pentru a aduce problema in atentia ministrului Justitiei, Monica Macovei, care probabil nu stie cu ce probleme se confrunta judecatorii * Astfel, surse din interiorul instantelor constantene au mentionat ca judecatorii Curtii de Apel Constanta, dar si ai Tribunalului s-au raliat punctului de vedere exprimat de colegii judecatori de la instantele brasovene * Ei au solicitat Ministerului Justitiei sa explice care au fost considerentele pentru care s-a facut plata primelor de concediu pentru magistratii procurori din intreaga tara, iar pentru judecatori plata acestor drepturi nu s-a facut nici pana in prezent * Contactata vizavi de aceasta problema, purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Constanta, judecatorul Zoita Frangu a confirmat acest demers * Aceasta a mentionat ca 28 de judecatori din cadrul instantei pe care o reprezinta au solicitat sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii in obtinerea acestor relatii de la Ministerul Justitiei, dat fiind faptul ca de ani de zile, fara nici o explicatie se aplica acest tratament Tratamentul diferentiat si discriminatoriu dintre procurori si judecatori vizavi de plata restantelor banesti naste controverse si la Constanta. Chiar daca aceste neconcordante sunt fatise, judecatorii

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 38 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 4 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum 14 minute
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum o ora
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°