Trei ingineri silvici si un tehnician, angajati ai Ocolului Silvic Carlibaba, au fost suspendati din functie, urmand sa li se intocmeasca dosare penale, dupa ce inspectorii Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare (ITRSV) Suceava au descoperit ca au fost marcati ilegal pentru taiere arbori insumand o masa lemnoasa de peste 50.000 de metri cubi.
De aproape aceeasi atentie se bucura si seful Ocolului, inginer Georgel Zlei, in privinta caruia Directia Silvica Suceava a dispus verificarea intregii sale activitati, urmand ca, in cazul in care se vor gasi nereguli, sa fie supus Consiliului de Disciplina.
Contactat telefonic, Mihai Gasparel, director general al Directiei Generale pentru Control Silvic si Cinegetic din cadrul Ministerului Agriculturii, ne-a declarat ca in urma controlului efectuat in perioada 7 - 25 noiembrie 2005, asupra punerii in valoare si exploatarii materialului lemnos din padurile aflate in proprietate privata, precum si dupa o inspectie partiala in fondul forestier aflat in proprietatea statului, inspectorii ITRSV Suceava au descoperit o serie de nereguli.
"In urma raportului intocmit de inspectorul sef Costel Girigan, seful ITRSV Suceava, am solicitat conducerii Directiei Silvice Suceava sa intocmeasca dosare penale pentru toate persoanele care au marcat arborii sanatosi ca produse accidentale, au folosit ciocanul de marcat in afara perioadei de delegare sau au depasit suprafetele de pe care trebuiau efectuate taierile. Acestia sunt inginerii Eugen Ilisoi, Constantin Burac si Florin Creanga, precum si tehnicianul Nicu Morosanu. In acelasi caz s-a solicitat Directiei Silvice Suceava desfacerea contractului de munca al padurarului din cantonul silvic 9 Iedu, Viorel Hutopila, si depunerea unei sesizari penale impotriva acestuia pentru neglijenta in serviciu. Potrivit raportului ITRSV, acesta a participat la control in s