Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mahmoud Ahmadinejad - Israelul din Alaska

Publicat in Jurnalul, joi 15 decembrie 2005 ·

"Occidentalii au inventat mitul masacrarii evreilor si il considera mai presus de Dumnezeu, de religii si de profeti. Daca cineva din tarile lor (occidentale - n.r.) pune la indoiala numele lui Dumnezeu, nu i se spune nimic, dar daca cineva neaga mitul masacrarii evreilor, sionistii si guvernele platite de acestia incep sa vocifereze", a declarat ieri presedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad.

Liderul de la Teheran, care si-a dat frau liber imaginatiei intr-o transmisiune televizata in direct, a propus crearea unui stat israelian in Europa, in Statele Unite, in Canada sau chiar in indepartata si friguroasa Alaska.

SCHIMB DE AMENINTARI. Cu o saptamana inaintea reluarii negocierilor cu Europa pe marginea programului nuclear al Teheranului, ultraconservatorul presedinte iranian a tinut sa precizeze ca nu va face nici o concesie in acest sens. "Avem experienta atitudinii voastre (a occidentalilor - n.r.) si nu ne vom mai lasa inselati de propaganda mincinoasa", a insistat el, referindu-se la schimbul propus de europeni de a furniza combustibil nuclear Iranului daca acesta va renunta la programul de imbogatire a uraniului.

Atitudinea lui Ahmadinejad a starnit din nou critici. "Speram ca aceste declaratii extremiste vor convinge comunitatea internationala sa deschida ochii si se vor risipi iluziile legate de acest regim", a spus ieri Mark Regev, purtatorul de cuvant al Ministerului israelian de Externe. Un apropiat al premierului Ariel Sharon a fost mai categoric. "Fie Dumnezeu laudat, Israelul dispune de mijloace pentru a face regimul extremist iranian sa esueze. Nu va mai exista o a doua «solutie finala»", a amenintat Raanan Gissin. REDUNDANT. Presedintele iranian a scandalizat din nou opinia publica internationala "Occidentalii au inventat mitul masacrarii evreilor si il considera mai presus de Dumnezeu, de religii si de profeti. Daca cineva din tar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum o ora
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum 50 minute
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum 45 minute
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°