- Editorial - nr. 247 / 16 Decembrie, 2005 Acum, cand vremea aceea in care toate drumurile duceau spre Albita a apus, acum, cand neasteptat de repede "podurile de flori" demult au ramas undeva in urma, pierdute printre colierele brumarii ale salciilor Prutului cu "apa curata si trista", gandul meu se intoarce la poetul-academician Grigore Vieru, odata cu imbratisarea de frate din inima Transilvaniei. Acum, cand Grigore Vieru a implinit cei 70 de ani, o traire la modul perceptiei directe ma intoarce la intalnirile noastre de la Targu-Mures (oaspete fiind, intr-o seara unica de poezie, al elevilor si profesorilor Colegiului "Alexandru Papiu Ilarian"), de la Reghin, de la Bucuresti si de la Chisinau. De fiecare data, intalnirile cu "Orfeul de peste Prut" s-au transformat intr-o sarbatoare a spiritului, a poeziei, a limbii noastre romanesti. L-am urmarit, atunci in acele zile fierbinti ale Basarabiei, "cand tara s-a dat cu poetii", in fata unui milion de romani basarabeni adunati in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau. Erau acolo, alaturi de acele "limbi ale clopotelor de alarma", care erau poetii Nicolae Dabija, Leonida Lari (atunci o "Ioana d' Arc a Basarabiei"!), Dumitru Matcovschi, Valeriu Matei, Ion Hadarca, Ion Ungureanu. Era vremea sperantelor in care se auzea batand "ceasul nostru de aur". De la Chisinau la Comrat, de la Dubasari la Rezina, de la Hancesti la Tiraspol, de la Rabnita la Cahul, de la Hotin la Ceadar-Lunga, pe masura ce golemul sovietic cu picioare de lut se prabusea, odata cu mentalitatea imperiala velicorusa, saracii de mangaiere, urmasii celor care candva formau sirul deportatilor, mereu cu spaima impusa de stapanul hain si cu ruga in gand: "Fereste-ne, Doamne, de Siberia!", sperau. Era timpul in care se intorceau acasa limba, tricolorul si imnul, era vremea sperantelor si a incertitudinilor. Basarabia, cuvant cu patru "A", ca o "biserica