Ipoteza aminarii aderarii are priza in unele state, pentru ca apare ca o solutie comoda si lasa.
Decizia finala va fi politica si tocmai de aceea ne afecteaza. In 2006 nu vom fi evaluati doar tehnic, pe „stegulete rosii". „Steguletele" - securizarea frontierelor si anticoruptia - reprezinta obstacole grele, dar surmontabile. Actuala administratie a aratat deja ca poate depasi piedici considerate de netrecut, cum ar fi dezastrul lasat in urma de PSD in domenii precum Justitia si Concurenta.
Dar dincolo de evaluarea tehnica de care se ocupa Olli Rehn si echipa lui, va exista decizia politica a Consiliului European, format din liderii celor 25 de state. Aici vor fi problemele adevarate. Destinele Romaniei si Bulgariei nu vor fi in miinile a 25 de „sfinti", nici in cele ale unor lideri de talia lui Kohl sau a lui Thatcher.
Sa lamurim mai intii problema „sfintilor". Intre 2000 si 2004, Romania a obtinut rezultate spectaculoase in relatia cu UE prin sprijinul liderilor statelor-cheie din Consiliul European. Acestia au inchis ochii la lipsa de reforme interne si la derapajele autoritare ale fostilor comunisti.
A fost o strategie a cumpararii atitudinii favorabile a liderilor europeni prin contracte fara licitatie, strategie oprita in 2005. Dar cei naraviti cu „tainul" nu uita de „tain". Daca vrea sa se respecte si sa respecte regulile UE, Romania nu mai poate oferi nimic, nici cumpara favoruri printre liderii statelor-cheie.
Apoi, odata cu Thatcher sau Kohl, a apus o Europa condusa de lideri cu viziune, care isi ghideaza actiunea dupa convingeri, iar nu dupa sondaje. Sint destule tari europene in care aderarea Romaniei si Bulgariei este impopulara. Si putini lideri pe continent care sa se conduca dupa convingeri puternice, nu dupa umorile electoratului.
Vor vedea ei oportunitatea extinderii la termen cu
